Românii care merg în Anglia trebuie să prezinte un test negativ și să intre în izolare

Data publicării:
Oameni în aeroport.
Oameni în aeroport. Foto: Profimedia Images

Ministerul Afacerilor Externe anunță că autoritățile britanice au luat noi măsuri pentru intrarea în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în contextul pandemiei. Noile măsuri vor intra în vigoare vineri, ora 4:00 a.m, potrivit Mediafax.

Astfel, conform informațiilor comunicate public de autoritățile britanice, persoanele care călătoresc în Regatul Unit pot intra pe teritoriul Angliei cu condiția prezentării unui test cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maxim 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Angliei.

Sunt acceptate testele moleculare de tip PCR, precum și, în anumite condiții limitate, testele rapide de tip lateral flow sau LAMP.

Detalii suplimentare cu privire la condițiile în care vor fi acceptate testele rapide vor fi anunțate ulterior de către autoritățile britanice. Informațiile disponibile la acest moment pot fi consultate la pagina de internet: https://www.gov.uk/government/speeches/international-travel-update-11-january-2021.

Conform autorităților britanice, prezentarea unui test cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu exclude măsura obligatorie de autoizolare pentru o perioadă de 10 zile de la sosirea în Anglia.

Autoizolarea poate fi suspendată cu condiția efectuării unui al doilea test pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, începând cu a 5-a zi de la sosire, și a prezentării unui rezultat negativ.

Operatorii care asigură servicii de transport de persoane au obligația de a verifica dacă pasagerii dețin un test cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maxim 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Angliei.

Persoanele care vor sosi în Anglia fără a deține un astfel de test pot fi amendate cu 500 de lire sterline.

Sunt exceptați de la această măsură: transportatorii internaționali, echipajele maritime, feroviare și aeriene, precum și minorii sub 11 ani. Până la acest moment, autoritățile din Irlanda de Nord și Țara Galilor nu au anunțat adoptarea noilor măsuri, iar cele din Scoția au confirmat intenția de a implementa măsurile, însă fără a preciza data exactă la care acestea vor intra în vigoare.

MAE precizează că, până la acest moment, autoritățile britanice nu au comunicat dacă măsurile se vor aplica și persoanelor aflate în tranzit.

De asemenea, MAE reamintește faptul că toate persoanele care sosesc în Marea Britanie din state care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricțiile de călătorie - denumite „travel corridors”: https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors- au obligația de a se autoizola pentru o perioadă de 10 zile.

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: 0044 20 76027328; 0044 20 7602 9833​; 0044 20 7603 6694​; 0044 20 76025193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, ale Consulatului General al României la Edinburgh: 0044 (0) 131 524 9491, 0044 (0) 131 524 9492 și ale Consulatului General al României la Manchester: 0044 (0) 161 236 0478; 0044 (0) 161 237 5513, 0044 (0) 161 236 9687; 0044 (0) 161 236 8995, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (0044 7738716335), Consulatului General al României la Edinburgh (0044 (0) 7951 858 445) și Consulatului General al României la Manchester (0044 (0) 75 35 604 342).

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...