Sari la conținut

Românii cu dublă cetăţenie, votanţi la alegerile din Ungaria

Zeci de mii de cetăţeni români vor vota la alegerile din 8 aprilie din Ungaria. Este vorba despre cei care au obţinut cetăţenia statului vecin prin procedură simplificată. Partidele maghiare din România le transmit electorilor să depună voturile la birourile PPMT şi UDMR, de unde vor fi trimise celor două consulate ungare din ţară. Acum patru ani, în jur de 95% dintre opţiuni au fost pentru FIDESZ, partidul actualului premier Viktor Orban.

După ce mai întâi s-au înscris pe listele electorale din Ungaria, alegătorii cu cetăţenie maghiară din România au primit prin poştă buletinele de vot. Acestea au fost trimise de autorităţile maghiare cu două săptămâni înainte de alegerile parlamentare din 8 aprilie.

"Este asigurată această posibilitate pentru cei care nu au reşedinţă stabilă în Ungaria, deci sunt cetăţeni maghiari, dar fără reşedinţă în Ungaria. Vor primi prin poştă un plic care conţine şi buletinul de vot şi formularele necesare pentru identificarea persoanei respective", a declarat István Csomortányi, preşedintele PPMT Oradea.

"E foarte bine că putem să votăm şi ne pare bine că aici aproape putem să venim şi să votăm", spune un alegător.

"Suntem maghiari, trebuie să votăm, trebuie să avem grijă şi pentru cei de dincolo şi pentru cei de aici, aşa că votăm. Este posibilitatea noastră", susţine alt alegător.

Într-o postare pe o reţea de socializare, Partidul Popular Maghiar din Transilvania îndeamnă alegătorii să nu trimită voturile prin Poşta Română, pentru că există riscul să nu ajungă la timp în Budapesta.

"Este vorba despre corespondenţă internaţională şi durează minim cinci zile lucrătoare până ce ar ajunge înapoi la Budapesta. De aceea noi sfătuim cetăţenii, respectiv, să se adreseze către noi, noi preluăm aceste plicuri şi le transmitem către Consulatul Maghiar din Cluj de unde ajung în 24 de ore la Budapesta", susţine preşedintele PPMT Oradea.

De la PPMT şi UDMR, voturile sunt trimise la consulatele maghiare din Cluj şi Miercurea Ciuc, de unde ajung la Budapesta cu poşta diplomatică.

Viceprim-ministrul ungar Zsolt Semjen a precizat într-o emisiune la un post de televiziune din Ungaria că alegătorii de peste graniţe au "obligaţia morală" de a vota.

"Oamenii aceştia ştiu exact că naţiunea maghiară e naţiunea lor, ţara asta e patria lor şi mai ştiu şi care este obligaţia lor morală şi care este interesul lor raţional pe 8 aprilie. Eu sunt sigur că votul maghiarilor de peste graniţe va fi mult peste 90% în favoarea FIDESZ-KDNP."

În urmă cu patru ani, aproximativ 95% din voturile din România au fost pentru Vicktor Orban. De aici şi interesul lui Viktor Orban şi a partidului acestuia - FIDESZ - pentru alegătorii din ţara noastră. Anul trecut premierul maghiar a vizitat o biserică contruită lângă Cluj-Napoca, pentru care guvernul de la Budapesta a dat peste 500 de mii de euro.

Tot Executivul ungar a alocat, anul trecut, şase milioane de euro pentru reabilitarea Palatului Baroc din Oradea.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuţa

Etichete: Romania , ungaria , alegeri , Digi24 Oradea , alegatori

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale