Românii din Italia au de suferit de pe urma inundațiilor

Data publicării:
inundatii italia

Printre cei afectaţi de inundaţii se află şi numeroşi români stabiliţi în Peninsulă, care aşteaptă un ajutor din partea autoritărităţilor.

„De ieri dimineaţă de la ora trei a început să intre apa în casă. Sunt pline casele, pline efectiv. Paturile sunt ridicate, dormim sus în pat şi te dai jos în apă”, a povestit Mihaela Popescu, o româncă stabilită în Italia.

Autorităţile italiene au avertizat populaţia că vor fi ploi torenţiale de vineri până duminică. Oamenii au fost rugaţi să nu iasă din case decât pentru urgenţe pentru că traficul în jurul Romei este deja blocat din cauza inundaţiilor.

Mihaela Popescu: Sunt maşini cărora, efectiv, le-a trecut apa de plafon. Stă lumea pe plafon.

Reporter: V-au ajutat cu ceva, apă, alimente?

Mihaela Popescu: Nimic, nimic, nimic. Au zic să priorităţile sunt cei cu copii mici şi încearcă întâi să salveze vieţi.

Pompierii şi echipajele de salvare au evacuat câteva zeci de familii din jurul Romei. Celelalte persoane aflate în dificultate trebuie să aştepte ca ploile să înceteze şi apele să se retragă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri