Rusia organizează exerciţii de luptă în Kaliningrad, un teritoriu rus la Marea Baltică înconjurat de țări NATO

Data actualizării: Data publicării:
Su-27 ale Rusiei, în zbor.
Rusia organizează exerciţii de luptă în Kaliningrad, un teritoriu rus la Marea Baltică înconjurat de țări NATO. Foto: Profimedia

Rusia a organizat sâmbătă exerciţii de luptă în Kaliningrad, o enclavă la Marea Baltică, situată între Polonia şi Lituania, potrivit agenţiei de ştiri Interfax, citată de Comandamentul Flotei Baltice.

„Până la 1.000 de militari... şi peste 60 de unităţi de echipament militar au fost implicate”, a declarat serviciul de presă al Comandamentului Flotei ruse din Marea Baltică, citat de Interfax, potrivit Reuters.

Separat, 20 de avioane de vânătoare Su-27 şi bombardiere Su-24 din linia întâi a aviaţiei au efectuat un antrenament de luptă planificat, simulând atacuri asupra unor ţinte aeriene şi terestre, posturi de comandă şi echipamente militare din Kaliningrad, a precizat Interfax.

Ministrul adjunct de externe rus, Alexander Grushko, a avertizat miercuri ţările europene cu privire la orice fel de acţiuni potenţiale împotriva exclavei ruseşti Kaliningrad, spunând că „acest lucru ar însemna să ne jucăm cu focul”, mai notează sursele citate de Mediafax.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri