Rusia se aşteaptă la o cooperare mai strânsă cu România

Data publicării:
putin - basescu - summit nato 2008 - mfax 1

Liderul de la Kremlin a declarat că este gata să lucreze pentru a aprofunda relaţiile politice, economice şi umanitare între Rusia şi România, a scris agenţia de presă ITAR-TASS.

Diplomat de carieră, Vasile Soare a fost între 2002 şi 2008 ambasador al României în Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan.

Premierul Victor Ponta declara la sfârșitul anului trecut că în 2014 trebuie redeclanşată şi regândită relaţia cu Rusia, în termeni pragmatici şi economici, şi a pledat pentru stabilirea unor obiective de politică economică externă pe care s-a arătat disponibil să le discute cu liderii opoziţiei, precum Cătălin Predoiu sau Mihai-Răzvan Ungureanu.

Ambasadorii sunt numiți prin decret prezidențial, la propunerea MAE.

În vara anului trecut, Traian Băsescu a declarat la Digi24, pe tema relațiilor României cu Rusia: „Și noi și rușii trebuie să înțelegem că avem interese în regiune. Rusia este o țară mai mare, are interese mai mari, dar avem și noi interese și trebuie respectate”.

„Nu sunt un politician cu încredere în Moscova, cum nici Moscova nu are încredere în mine”, a adăugat el.  

Relațiile Rusia-România sunt împotmolite la nivel politic

Preşedintele României nu a mai fost la Moscova de la începutul primului său mandat, în 2005, an în care Traian Băsescu s-a dus de două ori în Federaţia Rusă. O dată în februarie 2005, apoi în mai 2005, când a participat la manifestările consacrate comemorării a 60 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Părea începutul unei relaţii personale bune cu preşedintele de atunci al Rusiei, actualul premier Vladimir Putin, dar la puţin timp după aceea, Traian Băsescu declara, în septembrie 2005, că „de-a lungul istoriei, Marea Neagră a fost considerată mai mult sau mai puţin un lac rusesc”, o declaraţie de natură să irite Moscova.

Pe de altă parte, Rusia a criticat, în ultimii ani, amplasarea bazelor militare americane pe teritoriul României, apoi scutul antirachetă, după cum, în repetate rânduri, partea română a criticat decizia Rusiei de a-şi mentine prezenţa militară în Transnistria.

Timp de 17 ani, niciun şef de stat rus nu a vizitat România. Prima vizită a unui preşedinte rus în România a avut loc în aprilie 2008, când Vladmir Putin a venit la Bucureşti pentru a participa la summitul Consiliului NATO-Rusia, un forum de consultare şi cooperare la lucrările căruia Putin nu mai participase de la constituirea sa, în 2002. Cu această ocazie, Putin a avut o întrevedere bilaterală cu Traian Băsescu, pe care l-a invitat în Rusia, dar vizita nu s-a concretizat nici până în prezent.

La nivel de prim-miniştri, ultima vizită consemnată de agenda diplomatică bilaterală datează din iulie 2004, când Adrian Năstase a mers la Moscova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri