Salah Abdeslam nu mai colaborează cu autorităţile belgiene și cere să fie extrădat în Franţa

Data publicării:
abdeslam salah 1

 

Avocatul Sven Mary, care îl reprezintă pe Salah Abdeslam, a cerut extrădarea acestuia în Franţa cât mai repede posibil.

Teroristul Salah Abdeslam a fost capturat săptămâna trecută la Bruxelles, iar unii experţi cred că acest lucru i-a împins pe membrii celulei islamiste din care făcea parte să comită atentatele de marţi, de pe aeroport şi de la metrou.

Abdeslam le-a spus rudelor şi prietenilor săi, care l-au susţinut cât timp s-a ascuns de autorităţi, că i s-a stricat centura cu explozibil şi că din această cauză nu s-a aruncat în aer în timpul masacrului de la Paris, din luna noiembrie.

Abdeslam ar fi admis, de altfel, în faţa anchetatorilor belgieni că le-a explicat apropiaţilor că a supravieţuit pentru că i s-a stricat bomba, dar susţine că aceasta a fost o minciună. Islamistul afirmă că, de fapt, s-a răzgândit în ultimul moment şi nu a mai vrut să se arunce în aer.

„Este nevoie de prudenţă deocamdată faţă de aceste prime declaraţii”, a avertizat o sursă apropiată anchetei, citată de L’Express.

În ceea ce priveşte cele 130 de victime ale atacurilor de la Paris, teroristul nu şi-a exprimat niciun regret şi, potrivit cotidianului, nu pare să îşi dea seama de gravitatea faptelor de care este acuzat.

Preşedintele francez Francois Hollande a cerut extrădarea teroristului în Franţa, pentru a fi judecat.

Deşi serviciile de securitate se temeau că acesta ar putea să fie ajutat să scape de capturare de către jihadiştii Statului Islamic, care aveau resursele necesare pentru a-l transporta în Siria, Turcia sau Maroc, s-a dovedit că a evadat de sub ochii autorităţilor datorită sprijinului rudelor, prietenilor şi a unor infractori mărunţi.

Citiți și:

Atentatele de la Bruxelles. Ce se știe până acum

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...