Şase militari ucraineni au fost ucişi în incidente din estul țării

Data publicării:
UCRAINA

Un militar ucrainean se odihnește pe un tanc. Foto: Guliver/GettyImages 

Patru soldaţi au murit după ce autovehiculul lor a fost vizat de focuri de armă trase de separatişti proruşi în Sceastie, în apropiere de Lugansk, în timp ce traversa un pod. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, rebelii „au tras o rachetă antitanc”.

Potrivit Mediafax, alţi doi militari au fost ucişi şi un al treilea a fost rănit, după ce vehiculul lor a lovit o mină antitanc, în apropiere de oraşul-port Mariupol, aflat sub controlul autorităţilor de la Kiev.

Un armistiţiu fragil este în vigoare în estul Ucrainei începând din februarie, în urma negocierilor desfăşurate de liderii din Ucraina, Rusia, Germania şi Franţa, însă părţile implicate în conflict au acuzat periodic încălcări ale acordului de încetare a focului.

Sâmbătă, Guvernul a anunţat că trei soldaţi au fost ucişi în explozia unei mine în apropiere de Doneţk, un alt fief al separatiştilor.

Aproximativ 6.000 de persoane au fost ucise de la declanşarea conflictului armat în estul Ucrainei între separatiştii proruşi şi forţele ucrainene, în urmă cu un an.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia că i-a ajutat pe rebeli cu armament greu şi soldaţi, însă Moscova respinge acuzaţiile, susţinând că ruşii care luptă alături de separatişti sunt voluntari. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...