SCHENGEN |Cristian Diaconescu: Discursul dnei Merkel este depășit

Data publicării:
schengen iesire

În general, în ultima perioadă, raporturile au fost bune, suficient de bune, în așa fel încât să se treacă la pasul politic următor și anume, într-adevăr, securizarea - și din punct de vedere politic - a frontierei de est a Uniunii Europene, a arătat Cristian Diaconescu la Digi24.

Demersurile României pentru a intra în Schengen contează acum mai mult decât înainte, poate mai mult decât oricând față de momentul apariției Acordului Schengen, este de părere fostul ministru de externe. Iar mesajul care i-ar da României speranțe ar putea veni numai de la Berlin și ar trebui să fie în sensul păstrării integrității Europei, nu al fărâmițării ei în categorii de state.

„În anul care vine, față de toate vulnerabilitățile și mișcările centrifuge care apar și au apărut astăzi în Europa - în lipsa unor răspunsuri oarecum disperate la o serie întreagă de crize, începând cu criza georgiană din 2008 - vor fi soluționate prin prisma integrității, unității și solidarității Europei. Germania are un rol pivotal, din acest punct de vedere. Toate deciziile, inclusiv decizia privind Schengen, vor avea în vedere modul în care Germania se va poziționa: fie de partea celor care vor încerca să se grupeze pe zone mai mult sau mai puțin stabile sau mai îndepărtate de zonele de conflict (zona Beneluxului, zona Europei nordice, zona sud-est-europeană), fiecare cu vulnerabilitățile, dar și cu responsabilitățile și capacitățile ei, fie va susține, așa cum a susținut în criza greacă privind euro, integritatea zonei. De Germania depinde”, a punctat fostul consilier prezidențial.

„În februarie se va discuta brexit-ul Marii Britanii. Și aici Germania are rolul esențial. Deci singurul mesaj care contează astăzi în mod esențial, din punctul de vedere fundamental al României, de la statul membru NATO și UE Germania, este păstrarea integrității Europei”, a arătat Cristian Diaconescu.

Pe de altă parte, România trebuie să dea mai multă substanță poziției pe care o are privind Schengen, punând lucrurile într-o perspectivă anume. „Între a mă primi și a nu mă primi, simpla paradigmă de acest gen nu reușește. România ar trebui să reliefeze contribuția pe care o poate aduce dacă ar fi în Schengen”, spune fostul consilier prezidențial. În criza din Ucraina, Germania și Franța au sărit peste România și Polonia și s-au dus direct la Minsk, unde au făcut o înțelegere cu care dna Merkel se mândrește pe bună dreptate, a arătat Cristian Diaconescu.

În al doilea rând, spune el, este vorba și de modul în care reușești - și prin capacitățile pe care le ai și pe care știi să le prezinți - să identifici acea nișă de oportunitate în sistemul defensiv al Uniunii Europene, de această dată în legătură cu criza refugiaților.

Parteneriatul se înțelege greșit de multe ori la București, susține Cristian Diaconescu. Parteneriatul se înțelege că indiferent de ce fac și cum mă comport, tu ești mai puternic și trebuie să mă duci în spate. Parteneriatul înseamnă ce și unde poți contribui și-n momentul în care poți să-ți dovedești utilitatea, sigur că decizia politică vine de la sine, a conchis fostul ministru de externe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri