Ședință la Bruxelles pentru o „abordare coordonată” a Uniunii Europene în privința valului de cazuri de Covid din China

Data publicării:
Ilustrație pașaport cu o doză de vaccin deasupra și un bilețel pe care scrie COVID-19
Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a convocat joi o reuniune pentru a „discuta (...) posibile măsuri pentru o abordare coordonată” a statelor membre UE în privința exploziei de cazuri de Covid în China. Unele țări europene și nu numai au început deja să ia măsuri, cum ar fi testarea obligatorie a călătorilor sosiți din China.

„În lumina situaţiei pandemiei din China”, executivul european va convoca joi dimineaţa o comisie care să reunească reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii din statele membre, a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Obiectivul este de a „discuta cu statele membre şi cu agenţiile europene (de sănătate) posibile măsuri pentru o abordare europeană coordonată”, a mai precizat ea.

După încetarea bruscă în această lună a politicii „zero Covid” în China, care a provocat în ţară un val foarte mare de contaminări, mai multe state din lume sunt îngrijorate de posibilitatea ca din ţara asiatică să se răspândească noi variante ale virusului.

Italia a decis deja miercuri să impună teste obligatorii tuturor călătorilor din China, o măsură luată deja în Japonia şi pe care Statele Unite au adoptat-o de asemenea miercuri.

China a anunţat că va relua din 8 ianuarie emiterea de paşapoarte pentru cetăţenii chinezi care călătoresc în străinătate în scop turistic sau pentru a vizita prieteni ori membri de familie.

Măsura vine în condiţiile în care documentele interne ale autorităţilor chineze, dezvăluite în presa occidentală, arată că în China s-ar fi înregistrat în jur de 250 de milioane de cazuri de infectare cu COVID între 1 și 20 decembrie.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri