Serbia va construi o fabrică de vaccinuri anti-COVID pentru ca cetățenii săi „să fie pe deplin protejați”

Data actualizării: Data publicării:
Centru de vaccinare anti-COVID în Belgrad, Serbia
Centru de vaccinare anti-COVID în Belgrad, Serbia. Foto: Profimedia Images

Serbia a alocat 16 milioane de euro pentru construirea unei fabrici de vaccinuri pentru că doreşte ca cetăţenii săi să fie pe deplin protejaţi în faţa noului tip de coronavirus şi a unor virusuri similare pe viitor, a declarat premierul sârb Ana Brnabic, conform agenției de presă Tanjug.

„Construim această fabrică şi pentru că ne gândeam la asta atunci când luptam pentru aceste vaccinuri şi pentru că aceasta ne face una dintre cele mai de succes ţări din Europa şi pentru a-i putea ajuta şi pe alţii”, a declarat premierul Serbiei.

De asemenea, conform Agerpres, guvernul sârb vrea să se asigure că toţi cetăţenii săi vor fi în siguranţă dacă o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 va fi necesară peste un an sau doi, a explicat Brnabic.

„În cazul în care nu va fi necesară producţia acestui tip de vaccinuri, această fabrică va rămâne o investiţie cu adevărat bună ce se va baza tot mai mult pe biotehnologie, pe ştiinţa bioinformaţiei şi pe producţia diferitor medicamente şi vaccinuri împotriva a tot ce ar putea surveni în viitor”, a adăugat Brnabici.

Guvernul sârb a promis că toate persoanele cu vârste de peste 25 de ani care se vor vaccina anti-COVID-19 până pe 31 mai vor primi echivalentul a 25 de euro ca premiu pentru „responsabilitatea” lor.

În luna aprilie, Serbia a devenit prima ţară din sudul Europei care produce vaccinul rusesc Sputnik V.

De asemenea, la începutul lunii martie, președintele Aleksandar Vucici anunța că Serbia va deveni prima țară europeană care va produce vaccinul chinezesc Sinopharm. Vaccinul va fi produs începând cu data de 15 octombrie.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri