Serbia vrea compromis în problema Kosovo

Data publicării:
Supporting Syria And The Region London 2016 Conference
Foto: Guliver/GettyImages

Belgradul doreşte soluţionarea problemei Kosovo printr-un compromis, a declarat vineri, la Sofia, președintele sârb, Aleksandar Vucici, potrivit Agerpres. 

Supporting Syria And The Region London 2016 Conference
Aleksandar Vucici / FOTO: Gulliver / Getty Images

Aderarea la UE până în 2025 este un obiectiv ambiţios pentru Serbia şi Belgradul va face tot ce se poate pentru a îndeplini toate criteriile, a declarat Vucic, precizând că o soluţie la problema Kosovo este un criteriu pe care alte ţări nu-l au.

„Dorim să ajungem la un compromis. Dacă vom reuşi nu depinde numai de o parte, deoarece orice compromis necesită un consens şi disponibilitate dinspre cel puţin două sau uneori mai multe părţi”, a declarat Vucici după întâlnirea avută cu președintele bulgar, Rumen Radev, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
„Dacă cineva crede că soluţia este ca Serbia să piardă tot şi ca altcineva să obţină tot şi să fie mulţumit, atunci Serbia este nemulţumită şi umilită, şi credem că aceasta nu este o soluţie”, a mai spus preşedintele sârb.

La rândul său, Radev a afirmat că nu există o alternativă la dialogul Belgrad-Pristina şi că toate părţile implicate în convorbiri trebuie să analizeze cu grijă argumentele Serbiei.
„Nu există o alternativă la dialog. Desigur, Bulgaria are o poziţie la fel de importantă. Când sârbii îşi prezintă argumentele în negocieri, atunci acele argumente trebuie analizate cu grijă de către toate părţile implicate în negocieri”, a declarat Radev.

Preşedintele bulgar a salutat eforturile întreprinse de Serbia pe calea aderării la UE, precizând că Belgradul şi-a asigurat deja perspective clare ale unui viitor european.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri