Slovacia renunţă să mai blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei

Data publicării:
drapelul slovaciei
Foto: Profimedia

Slovacia a renunţat, în ultimul moment, să se opună reînnoirii sancţiunilor Uniunii Europene împotriva a aproximativ 2.500 de oligarhi şi entităţi ruse, au declarat sâmbătă surse diplomatice, citate de AFP.

Astfel, UE a lansat pe 14 martie procedura scrisă ce permite această reînnoire, cu o zi înainte de expirarea termenului reînnoirii, a precizat un responsabil european.

Sancţiunile individuale impuse Rusiei după invadarea Ucrainei pe 24 februarie 2022 trebuie reînnoite la fiecare şase luni cu unanimitatea celor 27 de state membre. Acestea ar fi fost anulate dacă nu ar fi fost reînnoite înainte de duminică.

Slovacia a cerut ca două nume să fie şterse de pe lista acestor personalităţi şi entităţi sancţionate. Este vorba de Alişer Usmanov, miliardar rus, şi de Mihail Fridman, unul dintre fondatorii grupului financiar Alfa. În caz contrar, Bratislava a ameninţat că se va opune prelungirii acestor sancţiuni.

Slovacia a decis în cele din urmă să renunţe la această cerinţă, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică.

Ungaria şi Slovacia, apropiate de Moscova, au mai ameninţat în trecut că nu vor reînnoi aceste sancţiuni, cerând retragerea unor anumite personalităţi sau entităţi de pe listă, dar de fiecare dată s-a ajuns la un acord, chiar dacă pe ultima sută de metri.

Aproximativ 2.500 de persoane şi entităţi ruse, inclusiv preşedintele Vladimir Putin, sunt vizate de aceste sancţiuni ce prevăd îngheţarea activelor în UE şi interdicţia de a călători pe teritoriul UE.

Ungaria continuă însă să blocheze lansarea unui împrumut de 90 de miliarde de euro în favoarea Ucrainei atât timp cât livrările de petrol rusesc - de care beneficiază împreună cu Slovacia - nu vor fi reluate, notează AFP, citată de Agerpres.

Ungaria blochează, de asemenea, din aceleaşi motive, adoptarea de noi sancţiuni economice împotriva Moscovei.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...