Stare de urgență în Italia după explozia din Austria

Data actualizării: Data publicării:
tevi transport gaze transgaz 13 11 2015

Italia declară starea de urgenţă cu privire la livrările de energie, după explozia de la terminalul de gaze de la Baumgarten, estul Austriei.

Anunţul a fost făcut de ministrul Industriei, după ce livrarea de gaze de la terminalul austriac a fost sistată. Italienii încearcă astfel să se asigure că au gaze suficiente în rezerva naţională.

Terminalul Baumgarten este principalul centru de distribuţie pentru gazele naturale livrate de Rusia şi Norvegia în Austria şi de acolo mai departe către nordul Italiei şi sudul Germaniei. Are o capacitate de 40 de miliarde de metri cubi şi a fost inaugurat în 1959. Este controlat de gigantul petrolier OMV şi asigură 10% din gazele necesare vestului Europei.

Este şi motivul pentru care bursele au reacţionat imediat. De exemplu, pe cea de la Londra preţul gazelor naturale a crescut la cel mai mare nivel din ultimii cinci ani.

Explozia a avut loc în această dimineaţă la ora 9.00, respectiv 10.00 ora României şi a fost urmată de un incendiu. Autorităţile din Austria anunţă că acum lucrurile sunt sub control la terminalul Baumgarten. O persoană a murit și alte 21 au fost rănite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...