Starea de sănătate a Papei Francisc. Detalii de la Vatican: „este încă prea devreme pentru a se vorbi despre întoarcerea sa”

Data publicării:
Papa Francisc pregătește noul Sinod de la Vatican. Foto: Profimedia Images
Papa Francisc Foto: Profimedia Images

Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani şi spitalizat de peste trei săptămâni din cauza unei duble pneumonii, şi-a continuat luni tratamentele cu asistenţă respiratorie la Spitalul Gemelli din Roma, dar „este încă prea devreme pentru a se vorbi despre întoarcerea sa” în viaţa publică, a declarat o sursă de la Vatican, citată de AFP.

Starea de sănătate a liderului Bisericii Catolice, care a început să reacţioneze bine la tratament, a prezentat „uşoare ameliorări”, a anunţat sâmbătă Vaticanul.

Ziua de luni include exerciţii de fizioterapie respiratorie şi motorie, a precizat biroul de presă al Sfântului Scaun.

La fel ca în ultimele zile, suveranul pontif a petrecut „o noapte liniştită”, cu o mască de oxigen, înainte să îşi reia, în timpul zilei, oxigenoterapia cu debit mare prin canule nazale.

În timpul dimineţii de luni, papa Francisc a urmărit din scaunul său cu rotile, prin intermediul unei conexiuni video, exerciţiile spirituale al Curiei Romane, o tradiţie care se ţine în fiecare an la începutul Postului Mare.

De asemenea, papa a fost informat despre inundaţiile care au făcut victime în Argentina şi şi-a exprimat „apropierea faţă de persoanele afectate”, a transmis Vaticanul, potrivit Agerpres.

În pofida unei stări stabile în ultimele zile, medicii îşi menţin prognosticul vital „rezervat”. Prin urmare, „este prea devreme pentru a vorbi despre o revenire la reşedinţa Sf. Marta”, unde papa locuieşte la Vatican, a precizat o sursă.

Echipa medicală nu s-a pronunţat despre durata spitalizării suveranului pontif, cea mai lungă de la alegerea lui ca papă în 2013, ceea ce face să planeze anumite incertitudini asupra viitorului liderului Bisericii Catolice.

Următorul buletin medical este aşteptat luni în jurul orei 18:00 GMT, în timp ce rugăciunea zilnică a rozariului, dedicată însănătoşirii papei Francisc, va avea loc de acum înainte spre sfârşitul după-amiezii la Vatican.

Duminică, papa Francisc a comunicat un text scris pentru rugăciunea Angelus, în care le-a mulţumit voluntarilor care le ajută pe persoanele aflate în dificultate, lăudând „apropierea şi tandreţea lor”.

„Eu însumi am simţit grija serviciului de îngrijire şi tandreţea atenţiei lor, în special din partea medicilor şi a personajului îngrijitor, cărora le mulţumesc din toată inima mea”, a subliniat el.

În ultimii ani, Jorge Bergoglio, ales papă pe 13 martie 2013, a suferit o serie de probleme de sănătate, de la o operaţie la colon în 2021 la o hernie în 2023. La vârsta de 21 de ani, papa Francisc a fost pe punctul de a muri din cauza unei pleurezii, iar lobul superior al plămânului său drept a trebuit să fie extirpat.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...