Statuie a lui Karl Marx, părintele ideologiei comuniste, inaugurată în prezența președintelui Comisiei Europene

Data actualizării: Data publicării:
marx

O controversată statuie a lui Karl Marx a fost inaugurată azi în oraşul Trier, locul unde s-a născut filozoful ale cărui lucrări au inspirat comunismul.

Statuia lui Karl Marx a fost dezvelită în contextul festivităţilor dedicate împlinirii a 200 de ani de la naşterea sa. Aceasta a fost dăruită Germaniei de către China şi instalată în centrul oraşului Trier, unde pe 5 mai 1818, venea pe lume Karl Marx.

Ideea inaugurării unei statui a acestuia a fost primită şi cu proteste în localitatea sa de origine. Mulţi consideră că divizarea Germaniei şi ridicarea zidului Berlinului au fost efectele ideilor lui Karl Marx.

Ieri, prezent la inaugurare, preşedintele Comisiei Europene i-a luat apărarea şi a spus că ideile sale au fost răstălmăcite. Karl Marx nu poate fi considerat răspunzător de lucrurile care s-au făcut în numele său, consideră Jean-Claude Juncker.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri