Steagurile Rusiei și Ucrainei au fost interzise la Berlin, de Ziua Victoriei. Ambasadorul Kievului: O palmă dată poporului ucrainean

Data actualizării: Data publicării:
Oameni cu drapelul Ucrainei.
Steagurile Rusiei și Ucrainei au fost interzise la Berlin, de Ziua Victoriei. Foto: Profimedia

Poliția din Berlin a interzis arborarea steagurilor rusești și ucrainene la locurile de comemorare a celui de-al Doilea Război Mondial în timpul evenimentelor care marchează aniversarea sfârșitului războiului în capitala germană, scrie BBC.

Poliția a precizat și că steagurile autoproclamatelor republici populare Donețk și Luhansk, precum și simbolurile de război rusești V și Z vor fi, de asemenea, interzise în timpul ceremoniilor de duminică și luni.

Ambasadorul ucrainean în Germania, Andriy Melnyk, și-a exprimat indignarea față de această interdicție, despre care a spus că echivalează cu acordarea aceluiași tratament și victimei și agresorului în invazia Rusiei în Ucraina.

„Suntem șocați de faptul că poliția din Berlin a interzis steagurile legate de Ucraina pe 8 și 9 mai”, a declarat el. „Aceasta este o palmă dată Ucrainei și poporului ucrainean”.

Rușii sărbătoresc victoria asupra Germaniei naziste pe 9 mai, în timp ce în Europa de Vest sfârșitul războiului pe continent este comemorat pe 8 mai.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O singură ușă din cele 27 de la Catedrala Neamului valorează cât un apartament de lux din București. Ce au...
Digi FM
Anca Țurcașiu, îndrăgostită iremediabil de iubitul ei, Călin Șerban: „Se poate la orice vârstă să-ți...
Pro FM
Cine este bărbatul cu care lucrează Paula Seling. Mesajul public transmis de ziua lui: „Sunt onorată să am...
Film Now
Ben Stiller, recunoscător să fie din nou cu soția lui, după ani de separare: "Apreciezi mai mult ceea ce ai"
Adevarul
De ce au rămas românii cu aproape jumătate de secol în urma europenilor. Ce a contribuit la decalajul uriaș...
Newsweek
Cum au fost înghețate 800.000 de pensii? Ministrul muncii a promis că vor crește în ianuarie
Digi FM
Sofia Vergara, criticată de o colegă din „Modern Family”, după ce s-a spus că ar avea o relație cu Lewis...
Digi World
MrBeast, cel mai de succes YouTuber, urmărit de 344 de milioane de abonați, ar putea să cumpere TikTok...
Digi Animal World
Momentul când un coiot este scos din frigiderul unui supermarket: „Nu mă așteptam la asta”
Film Now
Femeia care l-a convins pe Brad Pitt să semneze acordul de divorț cu Angelina Jolie, după 8 ani de luptă în...
UTV
Kanye West a postat o imagine scandaloasa cu Bianca Censori in cel mai mic bikini din lume, dar a sters-o...