Stop anorexiei pe podium. Franța susține o lege care impune noi standarde pentru fotomodele

Data publicării:
anorexiepodium

Defilările organizate de marile case de modă fascinează mii de tinere, care ar face orice să fie acceptate în această industrie. Unele se înfometează ca să corespundă standardelor de frumuseţe impuse de agenţii şi ajung să-şi pună viaţa în pericol. Astfel că, dincolo de strălucirea podiumului, multe fotomodele se luptă cu anorexia.

Urmând modelul Italiei, Spaniei şi Israelului, Franţa vrea să reglementeze această problemă prin lege.

Cred că atunci când eşti fotomodel, trebuie să te hrăneşti şi să ai grijă de sănătatea ta. Este un mesaj important mai ales pentru tinere, care le consideră pe aceste fotomodele drept exemple estetice de urmat”, spune Marisol Touraine, ministrul francez al Sănătăţii.

Proiectul de lege prevede verificări periodice ale greutăţii tinerelor care lucrează în industria modei. Dacă va fi aprobat, fotomodele vor fi obligate să prezinte o adeverinţă medicală care să dovedească faptul că, la o înălţime de 175 de centimetri, cântăresc cel puţin 55 de kilograme. Fără un astfel de document, nu se vor putea angaja.

Fotomodelele au fost întotdeauna slabe. Întotdeauna. Dar acum sunt prea slabe. Şi oamenii trebuie să înţeleagă că diferenţa dintre slab şi prea slab este diferenţa dintre moarte şi viaţă”, spune Adi Barkan, fotograf.

Noua lege prevede şi amenzi de până la 75.000 de euro şi pedepse de până la șase luni de închisoare pentru casele de modă şi pentru agenţiile care nu vor ţine cont de aceste adeverinţe medicale.

În Franţa, aproximativ 40.000 de oameni, cei mai mulţi tineri, suferă de anorexie.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri