Suspecți de spionaj în favoarea Rusiei, arestați în Ucraina

Data publicării:
SBU detained Russian agents
Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia

Serviciul ucrainean de securitate (SBU) a anunţat luni arestarea a şase suspecţi de spionaj în favoarea Rusiei, care au contribuit la coordonarea unor lovituri aeriene ruse asupra Ucrainei, transmit AFP și Agerpres.

Cinci dintre ei făceau parte dintr-o „reţea de agenţi ai serviciilor speciale ruse care coordonau lovituri aeriene în regiunile din estul, sudul şi vestul Ucrainei”, a afirmat SBU într-un comunicat difuzat pe Telegram. Serviciul îi acuză pe membrii celulei respective, având vârste între 16 şi 23 de ani, că aveau misiunea de a pregăti coordonate pentru atacuri asupra instalaţiilor de apărare ucrainene.

Un alt informator al ruşilor, un bărbat de 57 de ani din regiunea Mikolaiv din sud, fost angajat al unei fabrici de mobilă, avea ca sarcină principală identificarea şi transmiterea coordonatelor punctelor de control şi ale altor locuri unde se aflau concentrări de trupe ucrainene, precum şi misiuni de recunoaştere la un aeroport local, a mai dezvăluit SBU. Comunicatul respectiv conţine şi o fotografie a suspectului, cu faţa estompată.

SBU a mai făcut cunoscută şi condamnarea la 15 ani de închisoare a unui angajat la căilor ferate ucrainene, care a acţionat ca „agent rus”. Bărbatul respectiv, în vârstă de 45 de ani, a fost arestat în primăvara lui 2024 în regiunea Cernihiv din nord. El a fost găsit vinovat de înregistrarea trecerilor şi opririlor unor trenuri ale forţelor armate ucrainene.

Din februarie 2022, când a început invazia rusă în Ucraina, Kievul a deschis mii de dosare penale pentru colaborare cu inamicul. În Ucraina sunt arestaţi frecvent presupuşi agenţi ai Moscovei.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce s-a despărțit Cheloo de prima soție. Daniela Niculescu rupe tăcerea despre mariajul lor: „A plâns”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Ne-a schimbat total relația!” Fiica lui Sylvester Stallone, dezvăluiri despre cum e să joace alături de...
Adevarul
Secretul rețelei prin care războinicii stepelor controlau un imperiu imens. Cum funcționa „internetul de mare...
Newsweek
Cum a ajuns pensia specială a magistraților 25.400 lei, cât 9 pensii medii? Sau cât 25 pensii de invaliditate
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
Jim Carrey, mire a treia oară. Istoria amoroasă a celebrului actor, de la idile pe platoul de filmare la...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India