Video Sute de britanici au protestat față de victoria zdrobitoare a lui Boris Johnson, în Londra. Îmbrânceli între taberele pro și contra

Data actualizării: Data publicării:
proteste londra

Victorie primită cu proteste în Londra: sute de oameni au ieşit în stradă, nemulţumiţi de succesul categoric al premierului Boris Johnson la alegerile parlamentare. Oamenii au mărşăluit prin centrul capitalei britanice şi au scandat lozinci împotriva premierului. Au existat şi îmbrânceli între taberele pro şi contra Boris Johnson, dar violenţele s-au calmat rapid, la sosirea poliţiei.

Protestatarii pregătiți cu pancarte pe care scria „Nu respectaţi regula parlamentarilor (Conservatori)” și „Bun-venit refugiaţi Bun venit”, au mărşăluit de la biroul din Downing Street al lui Johnson până în Piața Trafalgar și până la districtul teatrului, blocând traficul și atrăgând o prezență masivă a poliției.

Conservatorii premierului Boris Johnson au câştigat peste jumătate dintre mandate la alegerile legislative, lucru care deschide calea către ieşirea din Uniunea Europeană. Este cel mai bun scor obţinut de Partidul Conservator în ultimii 32 de ani, în timp ce laburiştii au suferit cea mai grea înfrângere din ultimele opt decenii.

Votul care-l menţine pe Johnson la putere are, însă, și un prim efect dur: naţionaliştii scoţieni au anunțat că reiau demersurile în favoarea unui nou referendum pentru independență.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cea mai categorică victorie din ultimele decenii, în Marea Britanie

Bucurie imensă în tabăra conservatorilor britanici, după cea mai categorică victorie din ultimele trei decenii. Boris Johnson a primit mandatul pe care şi-l dorea pentru a scoate Regatul Unit din Uniunea Europeană. Aşa că acum nu mai există nici o piedică în calea aprobării acordului încheiat cu Bruxelles-ul.

„Un mandat covârșitor rezultă din aceste alegeri: să ducem Brexit la bun sfârșit. Vom onora această datorie pe 31 ianuarie 2020”, spune Boris Johnson, premierul Marii Britanii.

Pentru laburiști, scrutinul s-a dovedit un adevărat dezastru: au obţinut cele mai puține mandate din ultimii 80 de ani, iar în fața unui asemenea dezastru, liderul partidului are o singură soluţie.

„Vreau să fie clar că nu voi conduce partidul în vreo viitoare campanie pentru alegeri generale”, spune Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist .

Naționaliștii din Scoția susțin organizarea unui referedum pentru independență

Bucuria lui Boris Johnson pare, totuși, umbrită de un anunţ venit din Scoţia: naţionaliştii de aici susțin că au primit, la rândul lor, un mandat pentru organizarea unui al doilea referendum pentru independență.

„Aici nu este vorba despre a-i cere permisiunea lui Boris Johnson sau altui politician din Palatul Westminster. Este, în schimb, o afirmare a dreptului democratic al poporului scoțian de a-și hotărî viitorul”, spune Nicola Sturgeon, premierul Scoției.

La Bruxelles, victoria conservatorilor a fost primită atât cu bucurie, cât și cu tristețe. Bucurie, pentru că am putea avea mai multă claritate în ceea ce privește Brexitul, tristețe fiindcă votul de acum este considerat un al doilea pentru părăsirea Uniunii Europene.

Editor web: C.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...