Țara care se promovează prin emoticoane

Data actualizării: Data publicării:
emoticoane

Există multe moduri de a promova imaginea unei țări, dar nu atât de originală precum cea aleasă de Finlanda, a cărei agenție ThisisFINLAND a creat o colecție de 56 emoticoane pentru a arăta lumii cât de deosebiți sunt cetățenii săi, informează Agerpres.

emoticoane

Finlanda este prima țară care a creat emoticoane oficiale pentru a-și promova imaginea în exterior și care nu au fost create de designeri finlandezi, ci de artistul brazilian Bruno Leo Ribeiro.

De la publicarea primelor emoticoane, la sfârșitul anului 2015, ecoul internațional față de această metodă inovativă și economică a fost atât de mare, încât agenția din subordinea MAE finlandez a adăugat figurine noi la colecție care dau dovadă de umor și o ironie acidă.

La un cost total de doar 40.000 de euro, campania a strâns peste 200 de milioane de click-uri în medii digitale și pe rețelele de socializare și a obținut mai multe premii internaționale, precum Digital Communication Awards de la Berlin sau Social Media Communications Awards din Londra.

Colecția dedică numeroase emoticoane fenomenelor culturale finlandeze, precum sauna — unde se intră complet dezbrăcat — sau adevăratului Moș Crăciun care, potrivit ThisisFINLAND, locuiește în Laponia finlandeză nu la Polul Nord.

Nu lipsesc nici emoticoanele dedicate unor finlandezi celebri, precum laureatul premiului Nobel pentru Pace Martti Ahtisaari, fostul fotbalist Jari Litmanen sau pilotul de Formula Unu Kimi Raikkonen, supranumit „Iceman”. Răspunsul neobișnuit dat prin radio în 2012 de pilot inginerilor echipei Lotus în plină cursă („lăsați-mă în pace, știu eu ce fac”) ilustrează perfect, potrivit agenției, „o atitudine tipic finlandeză”.

Fac parte din colecție și unele obiecte devenite cult, precum telefonul Nokia 3310, cel mai vândut mobil din istorie, sau cutia-pătuț din carton plină cu haine pentru copii care se împarte de către stat tuturor femeilor însărcinate din întreaga țară de peste șapte decenii.

Sau ceașca de cafea aburindă și rockerul cu plete care amintesc că Finlanda este țara în care se consumă cea mai multă cafea din lume și unde există cele mai multe trupe de 'heavy metal' pe cap de locuitor, alese culmea în detrimentul altor domenii de succes în care excelează această țară, precum educația, transparența sau egalitatea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani primeşte un consilier local în 2026. Sumele obţinute pentru participarea la şedinţe
Digi FM
Dan Negru, reacție fermă despre Eurovision: „Un circ ieftin!” Ce a spus despre Alexandra Căpitănescu, care va...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Film Now
Tim Curry, dus la spital în timpul filmărilor pentru „Clue”. Ce s-a întâmplat, de fapt, pe platou
Adevarul
Iranul are o „armă” mult mai periculoasă decât bomba nucleară. Avertismentul lansat de CIA încă din anii ’70
Newsweek
Pensionar obține o triplă victorie: pensie crescută cu 50%, vârstă pensionare redusă, stagiu cotizare schimbat
Digi FM
Tatăl copiilor ei e condamnat la patru ani de închisoare, dar Cristina Cioran nu a fost deloc să-l viziteze...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Monica Bellucci și Demi Moore, val de comentarii pe internet după ultimele apariții publice: „Una...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii