Țara europeană în care benzinăriile Lukoil se închid

Data actualizării: Data publicării:
Teboil/Lukoil
În Finlanda, Lukoil operează sub denumirea Teboil. Foto: Profimedia

Sancțiunile americane  încep să „muște” din industria petrolieră rusă. O țară europeană, membră UE, tocmai a anunțat că va închide toate benzinăriile gigantului rus Lukoil. Este primul anunț de acest fel.

Operatorul finlandez de benzinării Teboil, companie la care acţionarul majoritar este grupul petrolier rus Lukoil, a anunţat miercuri că se pregăteşte să îşi închidă toate benzinăriile din Finlanda, în condiţiile în care combustibilul se epuizează din cauza sancţiunilor americane împotriva firmei mamă, transmite Reuters, informează Agerpres.

Potrivit informaţiilor publicate pe pagina sa de Internet, Teboil are 430 de benzinării în Finlanda, adică aproximativ o cincime din toate cele 2.250 de benzinării din Finlanda, conform unui raport din 2024 al unui organism reprezentativ.

„Benzinăriile se vor închide în etape odată ce stocurile de combustibil se vor epuiza”, a informat Teboil într-un comunicat.

Sancțiuni

Statele Unite au impus luna trecută sancţiuni grupului petrolier rus Lukoil din cauza războiului Moscovei în Ucraina, ceea ce perturbă afacerile internaţionale ale companiei.

Lanţul finlandez de benzinării este prima companie internaţională deţinută de Lukoil care declară că se va închide ca urmare a sancţiunilor.

Reacția Lukoil

Separat, Lukoil a declarat forţă majoră la preţiosul său zăcământ petrolier West Qurna 2 din Irak, după ce Irakul a oprit toate plăţile în numerar şi ţiţei din cauza sancţiunilor occidentale, în timp ce un contractor care lucrează pentru Lukoil a anulat planurile de a efectua foraje petroliere în largul coastelor României, iar Bulgaria se pregăteşte să preia rafinăria Lukoil de la Burgas.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a dat vineri permisiunea potenţialilor cumpărători să discute cu Lukoil despre cumpărarea activelor sale non-ruse, iar Teboil a declarat luni că se aşteaptă ca Lukoil să îşi vândă lanţul de benzinării din Finlanda.

Autoritatea de Supraveghere Financiară din Finlanda a anunţat luna trecută că băncile şi alte instituţii finlandeze supuse reglementărilor sale ar trebui să fie precaute în relaţiile cu Lukoil şi cu companiile deţinute direct sau indirect de grupul rus.

Lukoil deţine trei rafinării în Europa, participaţii la câmpuri petroliere din Kazahstan, Uzbekistan, Irak, Mexic, Ghana, Egipt şi Nigeria şi sute de benzinării în întreaga lume, inclusiv în Statele Unite.

În România, Lukoil deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai închis balconul fără autorizație? Ce riscă proprietarii și când pot fi obligați să intre în legalitate
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a armatei orbilor: unul dintre cele mai atroce acte de cruzime împotriva...
Newsweek
Ce pensie va avea un pensionar care a muncit 35 ani pe un salariu între 4.000 și 5.000 lei?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...