Țara europeană în care parlamentarii au votat reducerea propriilor salarii

Data actualizării: Data publicării:
parlament polonia

Deputaţii polonezi au votat, joi, o reducere cu 20% a propriilor salarii, pentru a aplana un scandal declanşat de primele generoase pe care guvernul conservator le-a acordat miniştrilor, relatează AFP.



Camera inferioară a parlamentului, care are 460 de membri, a aprobat proiectul de lege, care îi vizează şi pe senatori, cu 240 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi cinci abţineri.

Aproape toate voturile au venit din partea majorităţii conservatoare, care controlează ambele camere ale Parlamentului.

Strigând „hoţii”, aleşii principalelor trei partide de opoziţie nu au participat la vot.

Măsura a fost anunţată luna trecută de liderul partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski.

Deşi oficial nu este decât un simplu deputat, Kaczynski este considerat drept autorul de facto al acestei strategii şi al celor mai multe dintre deciziile politice ale majorităţii conservatoare care guvernează Polonia din toamna lui 2015.

„Am văzut că opinia publică cere modestie, prin urmare modestia va deveni realitate”, a declarat atunci presei preşedintele PiS.

El a făcut această declaraţie după ce s-a aflat din mass-media că miniştrii PiS au primit prime între 15.000 şi 19.000 de euro. Aceste sume sunt considerabile într-o ţară unde salariul mediu lunar se situează în jurul la o mie de euro. Remuneraţia unui parlamentar polonez este în prezent de 2.350 de euro.

Cu atât mai mult cu cât în timpul campaniei electorale victorioase din 2015, conservatorii le-au reproşat predecesorilor lor liberali că şi-au acord prime, care erau însă mult mai mici decât cele de acum, şi au spus că au intrat în politică doar pentru a servi societatea.

Beata Szydlo, fost premier până în ianuarie, este cea care a aprobat primele, spunând că sunt necesare datorită „muncii dure” a miniştrilor săi, lucru care a fost prost primit de opinia publică, aşa cum a arătat scăderea PiS în sondajele de opinie, partidul rămânând însă dominant.

PiS le-a cerut atunci miniştrilor să îşi doneze primele la Caritas, organizaţia de ajutor umanitar a Bisericii Catolice.

Sursă: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri