Taxa de 5 euro de intrare în Veneţia va fi reluată. Pentru unii turiști se va dubla

Data actualizării: Data publicării:
imagine cu barci in venetia
Podul Rialto, peste Canal Grande, în Veneția Foto: Profimedia

Taxa de intrare în Veneţia va fi reluată începând de vineri. Principala noutate, în acest an, este aceea că turiştii care-și fac rezervare în ultimul moment vor plăti dublu. Anul trecut, ca parte a unui experiment menit să descurajeze vizitatorii de o zi în perioadele aglomerate, Veneţia a devenit primul mare oraş turistic din lume care a perceput o taxă de intrare, scrie The Guardian.

Deşi iniţiativa a avut un impact redus asupra numărului de vizitatori, ea a adus 2,4 milioane de euro în vistieria oraşului lagunar, mult mai mult decât se aşteptau autorităţile din Veneţia. Acestea sunt convinse că taxa introdusă va contribui, în cele din urmă, la sprijinirea oraşului, aflat în patrimoniul mondial UNESCO, în lupta contra turismului excesiv.

Taxa din acest an, care poate fi rezervată online, rămâne de 5 euro, dar se va dubla dacă este cumpărată în termen de doar trei zile înainte de sosirea în oraş. În plus, aceasta a fost extinsă pentru a se aplica la 54 de date, în special în weekenduri, între 18 aprilie şi 27 iulie, ceea ce reprezintă aproape dublul numărului de zile faţă de anul trecut.

Măsura se aplică între orele 8.30 şi 16.00, ora locală. Vizitatorii primesc un cod QR pe care vor trebui să îl prezinte comisarilor angajaţi să patruleze în principalele puncte de intrare în oraş, de exemplu în gara Venezia Santa Lucia.

Orice persoană care îşi rezervă un sejur de o noapte în Veneţia este scutită de plata taxei, la fel şi turiştii din regiunea Veneto, de unde provin cei mai mulţi turişti de o zi, precum şi copiii sub 14 ani. Dar, chiar dacă un vizitator a rezervat o cameră de hotel, acesta este obligat să îşi înregistreze prezenţa pe site.

Anul trecut s-a consemnat un nou record în ceea ce priveşte numărul de vizitatori ai Veneţiei şi ai zonei sale extinse, cu peste 3,9 milioane de persoane care au rămas peste noapte în centrul istoric al oraşului. Cu toate acestea, aproximativ 30 de milioane de persoane vizitează Veneţia în fiecare an, majoritatea venind doar pentru o zi.

Conform site-ului local de ştiri Venezia Today, mai mult de 35.000 de turişti de o zi şi-au rezervat deja un bilet.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
PSD l-a obligat pe premierul desemnat să crească pensiile cu 330 lei. Ce a răspuns Adrian Veștea?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani