Taxele impuse de către Donald Trump se vor întoarce ca un bumerang împotriva SUA, susține comisarul european pentru Economie

Data publicării:
Global United States tariff as international tariffs as a taxation excise tax stamp as an economic trade dispute over import and exports with
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Comisarul european pentru Economie şi Productivitate, letonul Valdis Dombrovskis, a declarat luni, într-un interviu pentru televiziunea publică din Letonia, că taxele impuse de preşedintele american, Donald Trump, vor avea un impact negativ ceva mai mare în Statele Unite decât în Uniunea Europeană.

„Am realizat o modelare macroeconomică a impactului potenţial al acestor taxe asupra economiei. În principiu, se poate vedea că aceste taxe ar putea avea un impact negativ în economia Uniunii Europene. Deoarece Statele Unite impun aceste taxe în formă foarte generalizată pentru o serie de ţări, impactul economic negativ asupra SUA va fi uşor mai mare", a spus Dombrovskis, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit calculelor referitoare la PIB, citate de comisar, impactul negativ pentru cele 27 de state membre va fi de 0,2 % sau de 0,3 % în economia UE, în timp ce în Statele Unite, ţinând cont de taxele mai ample, este vorba despre un impact negativ de 0,5% - 0,6%.

Dacă UE sau alte ţări vor veni cu contramăsuri, impactul negativ va fi mai mare, a subliniat Dombrovskis, care a semnalat că taxele lui Trump vor avea un impact mai mare asupra inflaţiei din SUA decât asupra celei din economiilor europene.

„Statele Unite au impus taxe în formă generalizată pentru un mare număr de ţări din lume. În consecinţă, aceste mărfuri importate vor fi mai scumpe şi asta, bineînţeles, va afecta inflaţia din Statele Unite", a spus el.

În ceea ce priveşte măsurile UE, comisarul a afirmat că „din partea UE, desigur, prima opţiune va fi continuarea negocierilor şi încercarea de a se ajunge la o soluţie mutual acceptabilă, dar, dacă nu va fi o astfel de soluţie, atunci, din partea Uniunii Europene, suntem dispuşi să venim cu contramăsuri într-o manieră proporţională".

UE „negociază direct cu alţi parteneri comerciali ca, în principiu, acest sistem comercial internaţional bazat pe reguli să fie păstrat în măsura posibilului", a adăugat comisarul european.

„Prin urmare, nu se poate vorbi de un impact semnificativ asupra inflaţiei aici, de exemplu, în Uniunea Europeană", susţine Dombrovskis.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme