Taximetriști amendați pentru că au purtat pantaloni scurți

Data publicării:
taxiuri milano italia_shutterstock_348574553
Foto: Shutterstock

Au trecut mai multe săptămâni de când Milano, capitala economică a Italiei, se sufocă sub o căldură umedă cu temperaturi de 35 de grade Celsius, relatează Agerpres.

taxiuri milano italia_shutterstock_348574553
Foto: Shutterstock

Cu toate acestea, nu se pune problema ca şoferii de taxi să adopte pantalonii scurţi, sau bermudele. Aproximativ 20 dintre ei au plătit deja amenzi usturătoare pentru încălcarea etichetei.

Este vorba de o reglementare regională, aprobată în 2016, care interzice acest articol vestimentar.

În ce-i priveşte pe şoferii de taxi, nu le este garantată posibilitatea „de a purta bluze fără mâneci, pantaloni scurţi, şlapi sau bluze de trening”.

De la debutul valului de căldură, poliţia municipală a amendat deja aproape 20 de taximetrişti, potrivit agenţiei italiene AGI.

Factura este usturătoare: 110 euro pentru fiecare infracţiune, plus o trimitere în faţa comisiei de disciplină cu un risc temporar de suspendare.

Iar aceasta pentru că Milano este capitala modei şi intenţionează să-şi menţină standardele, mai ales în ce-i priveşte pe şoferii de taxi.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri