Trei arestări în Olanda în dosarul furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents. MAI: „Niciunul dintre suspecți nu este român”

Data actualizării: Data publicării:
Cum au pătruns hoţii în muzeul din Olanda
Foto: Profimedia/ Jan Goes/ Youtube

Trei persoane au fost arestate în Olanda, în cazul jafului de la Muzeului Drents din Assen, de unde au fost luate coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice, transmite publicația olandeză De Telegraaf. În acest moment, soarta pieselor furate este necunoscută, iar reprezentanții muzeului au transmis pentru publicația citată că acestea nu au fost găsite. 

Percheziții în Heerhugowaard, obiectele din tezaurul dacic nu au fost găsite

ACTUALIZARE 23:20: Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, poliția olandeză a confirmat că trei suspecți în cazul furtului de la Muzeul Drents sunt în custodie și sunt interogați. Au fost desfășurate percheziții la mai multe case din Heerhugowaard, dar artefactele dacice nu au fost găsite. Autoritățile încă îl caută pe bărbatul văzut la un magazin de bricolaj din Assen, cu două zile înainte de jaf.

suspect jaf tezaur olanda
Suspectul căutat de poliția olandeză în cazul furtului tezaurului dacic Foto: Poliția olandeză

Suspecții nu sunt români, anunță autoritățile de la București

ACTUALIZARE 20.02: „Sunt trei reținute trei persoane de către poliția din Olanda, fiind bănuite de comiterea acestui furt cu impact deosebit de grav asupra românilor. Niciunul dintre cei trei nu este român”, a declarat secretarul de stat Bogdan Despescu din Ministerul Afacerilor Interne, într-o conferință de presă, în care a subliniat și că Poliția Română a fost în contact permanent cu cea olandeză, fiind activate toate mecanismele internaționale de cooperare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Arestările, și în urma ponturilor din partea populației

ACTUALIZARE ora 20:00 Suspecţii au fost arestaţi „pe baza anchetei detectivilor, a înregistrărilor de pe camerele de luat vederi şi a numeroaselor sfaturi din partea publicului”, a declarat poliţia olanedză. Aceştia se află în arest deplin şi, prin urmare, nu au voie să vorbească decât cu avocaţii lor, scrie publicaţia olandeză NOS. 

„Suntem foarte mulţumiţi de veştile pline de speranţă referitoare la arestările din Olanda de Nord. Avem un mare respect pentru agenţiile de aplicare a legii care se ocupă atât de eficient de acest caz teribil şi aşteptăm cu nerăbdare evoluţiile ulterioare. Returnarea în siguranţă a artefactelor furate ar fi un pas următor fantastic pentru toate părţile implicate. Nu doar pentru noi, ci mai ales pentru poporul român”, este mesajul Muzeului din Assen.

Știrea inițială: Poliția olandeză a confirmat arestările pentru De Telegraaf. Suspecții au fost arestați în orașul Heerhugowaard, după patru zile de căutări, scrie sursa citată.

Autoritățile olandeze au anunțat că nu exclud că urmează să fie arestate și alte persoane.

Sâmbătă, cel puțin trei persoane au aruncat în aer un zid al muzeului din Assen, iar, după ce au intrat în clădire, au spart vitrinele și au furat trei artefacte dacice: coiful de la Coțofenești și trei brățări din aur. Tot jaful a durat mai puțin de trei minute. Piesele au o valoare cultural-istoric enormă pentru România.

Un suspect, căutat în continuare

O echipă de aproximativ 30 până la 35 de anchetatori și specialiști lucrează încă de sâmbătă dimineață. Presiunea asupra poliției a fost enormă, notează publicația citată. Duminică, poliția a anunțat că tâlharii au folosit un Volkswagen Golf care fusese furat în Alkmaar. Luni, în zona din apropiere au fost găsite două ciocane care, potrivit poliției, au fost folosite în jaf.

Marți seară, polițiștii au declarat cu certitudine în programul Opsporing Verzocht de la televiziunea publică faptul că vinovații provin din provincia Olanda de Nord. Miercuri, poliția a arătat noi imagini ale unui suspect într-un magazin de bricolaj din Assen.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vacanțe low-cost în 2026: cele mai ieftine țări europene pentru turiști
Digi FM
O femeie diagnosticată cu demență a avut un moment de luciditate după ce soțul i-a cântat: "A fost ca și cum...
Pro FM
Julio Iglesias, acuzat de agresiune sexuală de două foste angajate: "Normaliza abuzul". Poveștile femeilor și...
Film Now
De la favorită la controversată. Amanda Seyfried, criticată dur după momentul tensionat de la Globurile de...
Adevarul
Patrula Sirius: forța discretă a Groenlandei, care supraviețuiește la minus 55 de grade și apără Arctica cu...
Newsweek
Crește ajutorul la pensie pentru o categorie de pensionari. Guvernul a anunțat de când se vor da banii
Digi FM
Sofia Vicoveanca, primele declarații din spital, după ce a suferit un infarct: "Inimioara mea s-a supărat și...
Digi World
Trucul mental simplu care te ajută să-ți calmezi anxietatea de zborurile cu avionul. Ce este gândul-ancoră ce...
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
Momente stânjenitoare și controversate la Globurile de Aur 2026. Țigări aprinse în sală, grimase, plecări...
UTV
Mădălina Ghenea a fost surprinsă la tribunalul din Milano. Vedeta cere 5 milioane de euro despăgubiri în...