Trei tineri suspectaţi de pregătirea unor atentate sinucigaşe în Franţa au fost arestați. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Data publicării:
masina de politie din franta
Foto: Profimedia

Trei tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani au fost arestaţi miercurea trecută în nordul Franţei de Direcţia Generală pentru Securitate Internă (DGSI), fiind suspectaţi de pregătirea unui atac sinucigaş inspirat de atentatele din 13 noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi, inclusiv doi români. La finalul arestului preventiv, doi dintre aceştia au fost inculpaţi şi încarceraţi, iar cel de-al treilea a fost plasat sub control judiciar, scrie luni Le Figaro, potrivit News.ro.

Originari din Lille şi Dunkerque, suspecţii plănuiau să se arunce în aer într-un loc public pentru a ucide cât mai mulţi oameni.

Alarma a fost dată de o rudă care era îngrijorată că aceştia erau pe punctul de a acţiona. Anchetatorii au identificat rapid un tânăr în vârstă de 19 ani, născut şi domiciliat în Dunkerque, care era deja cunoscut de serviciile teritoriale de informaţii pentru că a proferat ameninţări în 2020.

Potrivit RTL, acesta se filmase recent pe reţelele sociale cu o armă fictivă, ţinând discursuri afiliate mişcării jihadiste.

„Clientul meu nu a fost radicalizat şi nu adoptă niciun punct de vedere jihadist”, a declarat avocatul său, Réda Ghilaci, pentru RTL, contestând caracterizarea şi calificând infracţiunea drept „lipsită de rigoare juridică”.

Ce au găsit anchetatorii la percheziții

În timpul percheziţiei la domiciliul său, a fost descoperită o vestă artizanală care conţinea petarde legate la un dispozitiv de aprindere. Acest prototip părea să servească drept test pentru fabricarea unei adevărate centuri explozive.

Anchetatorii au confiscat, de asemenea, o scrisoare de loialitate faţă de gruparea Statul Islamic, precum şi documente care enumeră ingredientele necesare pentru fabricarea TATP, un exploziv artizanal foarte instabil, preferat de jihadişti.

Potrivit unei surse apropiate Parchetul Naţional Antiterorist, a fost deschisă o anchetă judiciară pentru „participare la o asociaţie teroristă criminală” şi „omisiunea de a preveni o crimă sau o infracţiune împotriva integrităţii persoanei”.

Potrivit Le Parisien, unul dintre cei trei tineri, considerat a fi liderul grupării, îşi exprimase pe Snapchat dorinţa de a „îneca în sânge necredincişii” şi glorificase mai mulţi autori de atentate, printre care Khamzat Azimov, responsabil pentru un atac cu cuţit comis la Paris în 2018.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesaje speciale de Sfântul Vasile. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Inflația mănâncă mult din pensiile mici: 2,7 milioane de români nu-și mai pot acoperi cheltuielile de bază
Newsweek
Schimbare importantă la pensie de la 1 iulie. Cine va primi bani în plus și despre ce sume e vorba? 3 exemple
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...