Turcia. Negocierile s-au încheiat la Ankara: Soarta Parcului Gezi va fi decisă în urma unui referendum

Palatul Dolmabahce Istanbul

ACTUALIZARE ora 4:50 Soarta Parcului Gezi va fi decisă în urma unui referendum. Soluţia a fost propusă de premierul Recep Tayyip Erdogan şi aprobată de reprezentanţii protestatarilor, după mai multe ore de discuţii la Ankara. În plus, oficialii turci au declarat că nu vor lua nici o decizie cu privire la Parcul Gezi înainte de finalizarea tuturor demersurilor şi i-au sfătuit pe protestatari să se ducă acasă.

Negocieri până târziu în noapte

„Cei care doresc să discutăm faţă în faţă sunt aşteptaţi începând cu miezul nopţii. Vom vorbi pe grupuri, dacă e nevoie, până dimineaţă”, a scris Hüseyin Avni Mutlu pe contul său de Twitter. La ora 2 (ora României), discuţiile se mutaseră de la Fântâna Garden Clock Tower Café la Palatul Dolmabahce.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Citeşte şi CORESPONDENȚĂ Digi24. Recep Erdogan: Am dat ordin miniştrilor ca gunoaiele din Taksim să dispară

În Piaţa Taksim din Istanbul, oamenii au adus joi noapte un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa în timpul protestelor. „Acest protest tăcut este un simbol al rezistenţei noastre”, „Ei trăiesc în amintirile noastre şi sunt o lecţie pentru noi toţi”, au spus doi dintre protestatarii prezenţi.

Între timp, negocierile dintre reprezentanţii mişcării şi premierul Recep Tayyip Erdogan s-au derulat până târziu în noapte după ce, joi după amiază, şeful executivului de la Ankara îi soma pe manifestanţi să renunţe la proteste: „Am dat ordin miniştrilor ca gunoaiele din apropierea centrului cultural să fie îndepărtate în 24 de ore. Piaţa aparţine oamenilor, tuturor locuitorilor din Istanbul. Nu o vom lăsa în mâinile organizaţiilor ilegale”, a spus Erdogan. Reprezentanţii grupului din Gezi Parc şi Piaţa Taksim au respins însă ultimatumul.

Întâlnirea decisivă a avut loc la Ankara, iar delegaţia protestatarilor a fost formată din actori şi artişti care s-au aflat în mijlocul demonstraţiilor încă din prima zi. Printre ei, şi Halit Ergent, actorul care îl interpretează pe fostul sultan otoman Suleyman (Soliman) Magnificul în seriarul de succes cu acelaşi nume. Liderii demonstranţilor s-au arătat încrezători că întâlnirea este un prim pas către rezolvarea disputei şi că negocierile vor avea succes. Totuşi, chiar înainte de reuniune - care a început la ora locală 23:00 - forţele de ordine lansau grenade cu gaze lacrimogene împotriva unui grup de circa 200 de manifestanţi aflaţi în apropiere de centrul Ankarei, lângă biroul premierului.

Manifestaţiile au izbucnit în urmă cu două săptămâni, după ce guvernul a anunţat că vrea să distrugă Parcul Gezi, din centrul Istanbulului, pentru a construi un centru comercial. Protestele s-au răspândit şi au devenit o amplă mişcare împotriva guvernului condus de Recep Tayyip Erdogan, acuzat de autoritarism. Cinci oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 5000 au fost răniţi în timpul confruntărilor dintre forţele de ordine şi demonstranţi.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate