Ucraina este aproape să-și dezvolte propriul scut antirachetă. Anunțul făcut de Zelenski în plin val de atacuri rusești

Data publicării:
SCUT ANTIRACHETA

Ucraina face progrese în dezvoltarea propriului sistem de apărare împotriva rachetelor balistice, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în contextul în care ţara sa continuă să se confrunte cu atacuri aeriene zilnice din partea Rusiei, relatează dpa, citată de Agerpres.

Pot să confirm că producătorii noştri de arme au ajuns deja la standardele cerute, a postat Zelenski pe Telegram după o întâlnire cu experţi din domeniul apărării şi securităţii. Ne aşteptăm ca Ucraina să obţină rezultatele dorite în perioada 2026-2027, a adăugat el.

Kievul vrea ca sistemul său emergent FREYJA să fie o alternativă eficientă din punctul de vedere al costurilor şi cu performanţe ridicate la sistemul american Patriot, furnizat de SUA şi de alte state NATO Ucrainei invadate de Rusia în 2022. Totuşi, ţara continuă să rămână foarte vulnerabilă din cauza crizei de interceptoare.

Zelenski le-a cerut în mod repetat aliaţilor să-i trimită rachete interceptoare din propriile stocuri în timp ce Ucraina îşi dezvoltă propriul sistem. 

Miercuri, președintele ucrainean a afirmat că unul dintre motivele posibile ale reducerii livrărilor de rachete antiaeriene către Ucraina ar putea fi de natură politică, inclusiv o încercare de a face țara mai docilă. Potrivit agenției Ukrinform, Zelenski a făcut aceste declarații în cadrul unei ședințe a Consiliului Național de Securitate și Apărare. El a declarat că Ucraina a primit de trei ori mai puține rachete antiaeriene de la începutul anului 2026 comparativ cu anul trecut.

Citește și: Zelenski acuză presiuni asupra Ucrainei: „Reducerea livrărilor de rachete antiaeriene urmărește să ne facă mai cooperanți”

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”