UE a avut contacte diplomatice cu Kremlinul pentru a deschide canale de comunicare – surse

Data publicării:
European Union leaders' summit in Brussels
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Foto: Reuters

Biroul preşedintelui Consiliului European, Antonio Costa, a avut „contacte scurte” diplomatice cu Kremlinul pentru a deschide canale de comunicare, a declarat miercuri un responsabil european, într-un moment în care UE oscilează asupra unor posibile discuţii cu Moscova pentru a pune capăt războiului în Ucraina.

„În cursul ultimelor săptămâni, contacte scurte au avut loc la nivel diplomatic pentru deschiderea unor canale de comunicare, dar nu s-a discutat nimic pe fond”, a indicat această sursă, relatează Agerpres.

Cu Rusia de acum în defensivă, potrivit mai multor responsabili europeni, problema relansării negocierilor de pace a căpătat din nou importanţă. Europenii vor să participe, dar se întreabă asupra modului în care ar putea să o facă.

„În orice viitor scenariu, UE va avea interese de apărat, deci este important să dispunem de canale diplomatice stabilite cu Rusia”, a declarat acest responsabil european. „UE nu este mediator. Ea susţine Ucraina în eforturile sale de a ajunge la o pace justă şi durabilă”.

Aceeaşi sursă subliniază că Antonio Costa lucrează în „strânsă coordonare” cu liderii Celor 27 de state membre în ceea ce priveşte posibilele interacţiuni cu Rusia „şi subiectele care ar putea fi discutate atunci când va veni momentul”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aşteptat joi la Bruxelles cu ocazia unui summit al liderilor celor 27 de state membre, a făcut apel la europeni să joace un rol activ în aceste eventuale negocieri.

În ultimele luni, mai multe cicluri de discuţii pentru găsirea unei soluţii la războiul în Ucraina, sub egida SUA, nu au reuşit să apropie Kievul şi Moscova de un acord, procesul împotmolindu-se din ce în ce mai mult pe măsură ce atenţia Washingtonului s-a deplasat spre Iran.

Reuniţi săptămâna aceasta la Evian, liderii G7 şi-au afişat voinţa de a intensifica presiunea asupra Rusiei prin sancţiuni pentru a opri războiul în Ucraina. Preşedintele american Donald Trump s-a arătat dispus să restabilească unele sancţiuni asupra petrolului rusesc, un timp suspendate pentru a contracara explozia preţului la petrol, provocată de conflictul cu Iranul.

Europa nu va fi niciodată un „mediator neutru” între Rusia şi Ucraina, a insistat la sfârşitul lunii mai şefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, considerând că important este mai întâi să se ştie ce să spună Rusiei înainte de a numi un posibil reprezentant european pentru dialogul cu Moscova.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...