UE acordă ajutor pentru combaterea epidemiei de coronavirus: 12 tone de echipament de protecție, livrate în China

Data actualizării: Data publicării:
oameni cu masti coronavirus thailanda raceala gripa poluare
Foto: Getty Images

UE a contribuit la livrarea a 12 tone de echipament individual de protecție către China ca prim ajutor de urgență, susținând eforturile de combatere a coronavirusului și sprijinind statele membre să își repatrieze cetățenii se arată într-un comunicat de presă publicat luni pe site-ul oficial al Comisiei Europene.

Comisia Europeană „acționează pe toate fronturile pentru a susține eforturile de combatere a coronavirusului, sprijinind statele membre să își repatrieze cetățenii și furnizând servicii de urgență autorităților chineze”.

"Costurile aferente primelor repatrieri, de care au beneficiat 447 de cetățeni europeni care au decolat weekendul trecut din Wuhan către Franța și Germania, au fost cofinanțate prin mecanismul de protecție civilă al UE. În plus, UE a contribuit la livrarea a 12 tone de echipament individual de protecție către China ca prim ajutor de urgență.

Janez Lenarčič, comisarul pentru gestionarea crizelor, a declarat: Aș dori să mulțumesc Franței și Germaniei pentru că au sprijinit întoarcerea în siguranță a sute de cetățeni ai statelor membre UE. Este o reușită în ceea ce privește depunerea de eforturi comune la nivel european în domeniul protecției civile.

De asemenea, lucrăm 24h/7z pentru a sprijini autoritățile chineze să furnizeze echipamente de protecție. Primele livrări au ajuns deja în acest sfârșit de săptămână în China, iar un ajutor suplimentar din partea UE este pe drum. Centrul de coordonare a răspunsului în situații de urgență al UE coordonează asistența din partea UE. De asemenea, UE a furnizat 10 milioane EUR pentru cercetare în domeniul vaccinurilor", potrivit sursei citate.

Până în acest moment există 17.000 de cazuri confirmate de coronavirus în China, iar peste 360 de persoane au murit. În afara Chinei au fost confirmate peste 150 de cazuri în alte 24 de țări, dar și un deces, în Filipine.

Virusul provoacă infecții respiratorii acute, iar primul simptom este febra, urmat de o tuse seacă. Un studiu efectuat de un virusolog chinez a arată că epidemia de pneumonie asociată cu coronavirus a pornit de la lilieci.

Editor: I. I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...