UE acordă peste 15,6 miliarde de euro ţărilor partenere pentru combaterea pandemiei de coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
sediul Comisiei Europene, exterior
Sediul Comisiei Europene. Foto: Getty Images

Comisia Europeană a prezentat planurile pentru oferirea unui ajutor financiar, din partea Uniunii Europene, în valoare de peste 15,6 miliarde de euro pentru sprijinirea eforturilor ţărilor partenere în combaterea pandemiei de coronavirus, informează Agerpres.

Acţiunea colectivă a UE se va axa pe abordarea crizei sanitare imediate şi a nevoilor umanitare aferente, pe consolidarea sistemelor de sănătate, de apă şi de salubritate ale ţărilor partenere şi a capacităţilor lor de cercetare şi de pregătire pentru a face faţă pandemiei, precum şi pe atenuarea impactului socio-economic.

„Pentru a sprijini aceste acţiuni, UE va acorda ţărilor partenere sprijin financiar în valoare de peste 15,6 miliarde de euro, care va proveni din resursele pentru acţiune externă existente”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Uniunea Europeană va continua să îşi adapteze răspunsul în funcţie de evoluţia situaţiei şi să se concentreze asupra celor mai afectate ţări care au nevoie de asistenţă sanitară, cum ar fi ţările din Africa, ţările vizate de politica de vecinătate, Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, părţi din Asia, precum şi din Pacific, America Latină şi zona Caraibilor, se mai spune în comunicat.

De asemenea, răspunsul UE se va concentra asupra celor mai vulnerabile persoane, printre care migranţi, refugiaţi, persoane strămutate în interiorul ţării şi comunităţile-gazdă ale acestora şi va include obiectivele strategice ale UE stabilite în Pactul verde şi în Agenda digitală.

Peste 3 miliarde de euro vor fi direcţionaţi spre Africa, peste un miliard către Asia şi Pacific

Din pachetul global în valoare de 15,6 miliarde de euro, 3,25 miliarde de euro sunt direcţionate către Africa, din care 1,19 miliarde de euro pentru ţările din Africa de Nord care sunt vizate de politica de vecinătate.

UE asigură în total 3,07 miliarde de euro pentru întreaga vecinătate - 2,1 miliarde de euro pentru vecinătatea sudică şi 962 de milioane de euro pentru ţările Parteneriatului estic - şi 800 de milioane de euro pentru Balcanii de Vest şi Turcia.

De asemenea, pachetul global include suma suplimentară de 1,42 miliarde de euro sub formă de garanţii pentru Africa şi vecinătate, sumă care provine din Fondul european pentru dezvoltare durabilă (FEDD).

UE va sprijini Asia şi Pacificul cu 1,22 miliarde de euro, iar în plus, vor fi alocate 291 de milioane de euro pentru regiunea Africa, zona Caraibilor şi Pacific, 918 milioane de euro pentru America Latină şi zona Caraibilor şi 111 milioane de euro pentru sprijinirea ţărilor şi teritoriilor de peste mări.

Din cei 502 milioane de euro alocaţi pentru acţiunile de răspuns la situaţia de urgenţă, se va pune accent, printre altele, pe: acordarea de sprijin imediat planurilor de răspuns ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi apelului Mişcării de Crucea Roşie şi Semiluna Roşie pentru a îmbunătăţi gradul de pregătire şi capacitatea de răspuns în caz de urgenţă în ţările cu sisteme de sănătate mai precare şi în ţările care se confruntă cu crize umanitare; furnizarea de sprijin umanitar imediat în ţările afectate, în special în domeniile sănătăţii, apei, salubrităţii şi igienei, precum şi în domeniul logisticii.

Peste 12 miliarde de euro alocaţi pentru a face faţă „consecinţelor economice şi sociale”

Din suma de 2,8 miliarde de euro alocată pentru a sprijini sistemele de cercetare, de sănătate şi de apă, UE va sprijini ţările partenere în punerea la punct a unor sisteme de sănătate şi de protecţie socială reziliente, capabile să intervină în situaţia de faţă.

În plus, va fi sprijinită continuarea activităţilor de cercetare în ceea ce priveşte diagnosticarea, tratamentul şi prevenţia şi, odată ce un vaccin este disponibil, aprobarea accelerată şi subvenţionarea vaccinurilor şi a livrării acestora în ţările vulnerabile.

Din cei 12,28 miliarde de euro alocaţi pentru a face faţă consecinţelor economice şi sociale, UE întreprinde mai multe acţiuni în acest sens, printre care: acordarea de sprijin bugetar direct şi de finanţare preferenţială ţărilor partenere, cu scopul de a adopta reforme care vizează dezvoltarea socioeconomică şi reducerea sărăciei, precum şi măsuri de protejare a lucrătorilor în timpul crizei.

De asemenea, va fi sprijinit sectorul privat, în special întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) şi persoanele care desfăşoară activităţi independente, prin intermediul garanţiilor, al aportului de lichidităţi şi al asistenţei tehnice, şi reorientarea în continuare a garanţiilor de la Fondul european pentru dezvoltare durabilă către repartizarea riscurilor pe termen scurt aferente împrumuturilor.

Vor fi, de asemenea, acordate împrumuturi pentru sectorul public de la Banca Europeană de Investiţii, în special pentru echipamente şi materiale medicale.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri