UE aprobă cinci mega-proiecte de apărare: de la drone și spațiu la flancul estic. România participă la toate

Data publicării:
aparare UE uniunea europeana steag rachete
Foto: Getty Images

Statele membre ale UE au aprobat, luni, planurile pentru cinci proiecte paneuropene de apărare care vizează măsuri de apărare în spaţiu, pe mare, în aer şi împotriva dronelor, proiecte care vor fi acum eligibile pentru finanţare din partea UE, relatează Reuters.

Proiectele europene de apărare de interes comun (EDPCI) permit ţărilor europene să colaboreze la iniţiative majore de apărare care ar fi prea ample sau prea complexe pentru a fi dezvoltate de un singur stat membru al UE, a declarat Consiliul Uniunii Europene într-un comunicat prin care a anunţat aprobările.

Cele cinci proiecte care au primit aprobarea pentru finanţare se concentrează pe dezvoltarea războiului cu drone şi împotriva dronelor (DECODER), precum şi pe protejarea flancului estic al Europei (Eastern Flank Watch).

Propuse iniţial de Comisia Europeană în luna iulie, acestea includ, de asemenea, un proiect integrat de apărare maritimă şi a fundului mării (ISMD), un proiect de apărare aeriană şi antirachetă şi de avertizare timpurie (EU-FIAMD), precum şi un proiect de apărare spaţială (SPACE).

„Lucrând îndeaproape cu partenerii noştri, Norvegia şi Ucraina, luăm împreună măsuri decisive pentru a proteja spaţiul, cerul nostru, mările noastre, cablurile submarine şi cetăţenii noştri care depind de acestea”, a declarat, într-un comunicat, Helen McEntee, ministrul Apărării din Irlanda - ţara care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE.

România se numără printre statele participante la toate cele cinci proiecte, care acoperă de la drone şi sisteme antidronă şi apărarea maritimă până la capabilităţi spaţiale, apărare aeriană şi antirachetă şi consolidarea apărării flancului estic al UE, notează News.ro.

În cadrul Programului european pentru industria de apărare al Uniunii, un buget de 325 de milioane de euro este alocat pentru EDPCI, existând posibilitatea ca în viitor să fie disponibile fonduri suplimentare.

Citește și:

Uniunea Europeană vrea să îşi consolideze răspunsul în fața atacurilor hibride ruseşti

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro