UE, dezamăgită de Ucraina. Renunțarea la acordul de asociere este considerată o victorie a Rusiei

Data publicării:
steag ue ucraina

ACTUALIZARE 11.42. Decizia Ucrainei de suspendare a lucrărilor la acordul de asociere cu UE a fost dictată de probleme economice, a declarat premierul Mikola Azarov, adăugând că strategia în vederea integrării europene rămâne neschimbată, relatează AFP.

"Această decizie este dictată exclusiv de motive economice şi nu schimbă direcţia strategică a ţării", a spus Azarov, care se exprima în faţa membrilor Parlamentului, după ce a anunţat cu o zi înainte, împotriva oricăror aşteptări, suspendarea acordului a cărui semnare era prevăzută la summitul de la Vilnius, săptămâna viitoare.

"Decizia de a suspenda pregătirile în vederea acordului de asociere este dificilă, dar singura posibilă, ţinând cont de situaţia economică din Ucraina. Această decizie are un caracter economic", a adăugat el.

Premierul a subliniat că poziţia FMI, care a cerut Kievului să crească tarifele la gaze şi să blocheze salariile, a fost "ultima picătură", care a umplut paharul.


La Kiev, sute de persoane au protestat faţă de decizia autorităţilor. Unii lideri ai opoziţiei au cerut demisia guvernului şi ameninţă că vor iniţia suspendarea a preşedintelui prorus Victor Ianukovici.

Nimeni nu va şti vreodată pentru câţi bani a vândut Ianukovici asocierea cu UE. El a promis ceva lui Barosso, altceva lui Komorowski sau Merkel. A făcut promisiuni tuturor”, a declarat Vitali Klitschko, liderul partidului UDAR.

Opoziţia a cerut demisia guvernului, pe care l-a acuzat de minciună şi de trădarea interesului naţional.

„Speram că nu o să fim minţiţi şi că vom fi conduşi spre Europa, în pofida rezistenţei Rusiei. Dar s-a dovedit că guvernul pur şi simplu s-a târguit, cine va da mai mulţi bani”, spunea unul dintre protestatari.

Guvernul a suspendat acordul de asociere cu Uniunea Europeană după ce Parlamentul de la Kiev a respins trei proiecte de lege care ar fi permis transferul fostului premier Iulia Timoşenko din închisoare, într-un spital din Germania.

Aceasta era condiţia impusă de Uniunea Europeană, pentru asocierea cu Ucraina.

Acum, executivul de la Kiev anunţă că doreşte relansarea relaţiilor economice cu Rusia.

Este o dezamăgire, nu doar pentru Uniunea Europeană, ci şi pentru poporul ucrainean. Credem că semnarea acordului ar consolida procesul de reformă şi ar trimite un semnal foarte clar pentru investitori”, a declarat Maja Kocijancic, purtătorul de cuvânt al Comisarului UE pentru Afaceri Externe.

Potrivit Reuters, preşedintele Viktor Ianukovici le-a spus oficialilor europeni că în urma încheierii acordului de asociere, Ucraina ar fi pierdut 500 de miliarde de dolari în următorii ani, din comerţul cu Rusia, la care s-ar fi adăugat 100 de miliarde de euro pentru eforturile de ajustare a ţării la standardele europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Dana Nălbaru, retrasă din viața publică, duce un trai liniștit la țară. Ea văruiește copacii, soțul ei...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Brian Cox critică performanța lui Joaquin Phoenix în filmul „Napoleon”: „Aș fi interpretat acel rol mult mai...