UE va încerca marți să ajungă la un acord pentru raționalizarea gazelor, dar consensul este dificil de obținut

Data publicării:
steagul ue fluturand pe un catarg
Miniștrii energiei din UE încearcă să se pună de acord asupra planului Comisiei Europene de raționalizare a consumului de gaz Foto: Profimedia Images

Miniştrii Energiei din Uniunea Europeană vor încerca marţi să ajungă la un acord politic în legătură cu planul Bruxelles-ului de a reduce cu 15 la sută consumul de gaze, o soluție propusă pentru a contracara o eventuală oprire a livrărilor din partea Rusiei. Subiectul va fi tratat într-un consiliu extraordinar al miniștrilor energiei, dar consensul nu este garantat.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a prezentat un plan care a generat controverse în rândul statelor membre, după cum a dovedit-o reuniunea la nivel de ambasadori permanenți la UE care a avut loc vineri, au declarat surse diplomatice citate de agenția spaniolă EFE. Reprezentanţii diplomatici ai ţărilor membre se întâlneau din nou luni în încercarea de a-și apropia pozițiile înaintea consiliului extraordinar de marți al miniștrilor energiei.

Spania a fost prima ţară care a respins propunerea Bruxelles-ului, o poziţie la care au aderat ulterior şi alte ţări, precum Portugalia şi Grecia. De atunci, multe state au ridicat obiecţii, dintr-un motiv sau altul, inclusiv Franța. Germania, în schimb, foarte dependentă de importurile de gaze din Rusia, s-a pronunţat însă în favoarea propunerii Bruxelles-ului încă din prima zi.

În ciuda „problemelor deschise” care persistă, miniştrii europeni de resort au încredere că vor putea să ajungă marți la un acord politic pentru o reglementare europeană în acest sens, au declarat sursele citate de EFE.

Bruxelles-ul a propus în planul prezentat la 20 iulie în primul rând o reducere voluntară a consumului de gaze pentru a îmbunătăţi rezervele strategice şi, în cazul în care situaţia se agravează, diminuări obligatorii.

Propuneri de compromis la planul Comisiei Europene

Republica Cehă, care prezidează Consiliul UE în actualul semestru, conduce zilele acestea negocierile între statele membre legate de propunerea CE, în care au fost introduse unele modificări faţă de textul iniţial, au precizat surse diplomatice. În ultima versiune a textului, deşi se menţine obiectivul privind o reducere cu 15 la sută a consumului de gaze, au fost introduse modificări care ar permite ţărilor să ceară derogări pentru o serie de motive, precum localizarea geografică. Scopul urmărit este „să se permită o moderare a reducerii consumului” în schimbul angajamentului ţărilor de a creşte pe cât posibil transferul de energie între statele membre.

O altă modificare faţă de propunerea iniţială este aceea că vor fi cinci state membre (şi nu doar Comisia, aşa cum prevedea prima propunere) care vor putea cere declararea stării de alertă, ce va declanşa obligativitatea reducerii consumului de gaze.

Însă, în oricare caz, atât dacă o va cere CE, cât şi dacă va fi iniţiativa a cinci state membre, declararea stării de alertă va putea fi făcută doar cu sprijinul unei majorităţi calificate a ţărilor, precizează EFE, preluată de Agerpres.

Probleme care împiedică un consens

Deși sunt progrese în negocieri, există încă „o serie de probleme deschise, unele cu caracter legal, altele cu caracter politic sau etic” pe care statele membre continuă să le dezbată, inclusiv situaţia particulară a insulelor, precum este Malta, care nu are conexiuni energetice.

În ceea ce priveşte poziţia Spaniei la reuniunea de marţi, ţara „are un angajament fundamental” faţă de solidaritate, dar spune că această solidaritate trebuie să fie „eficientă și proporționată”.

„Avem convingerea că trebuie să rămânem uniţi, într-un mod eficient şi proporţionat. Nu putem să accelerăm lucrurile şi să adoptăm măsuri care nu sunt bine calibrate. Elementul-cheie este unitatea, deoarece, dacă ne arătăm divizaţi, asta va fi în favoarea intereselor Rusiei”, au declarat sursele citate de EFE.

Pe de altă parte, miniştrii vor vorbi marţi în Consiliu despre securitatea aprovizionării cu energie şi posibilele măsuri pentru a determina consumatorii să-ţi diminueze cererea. În particular, sursele menţionate au explicat cum se intenţionează să se stimuleze reducerea cererii consumatorilor protejaţi (care includ sectorul sanitar sau educaţia), ce măsuri se pot aplica pentru a asigura o furnizare stabilă şi cum să se apeleze la măsuri suplimentare.

La prânzul de lucru de marți, miniştrii europeni vor discuta într-o videoconferinţă și cu ministrul energiei din Ucraina pentru a analiza măsurile pentru a întări securitatea energetică şi pieţele de electricitate şi gaz din această ţară.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri