UE vrea să contracareze „dezinformarea” practicată de Rusia. Moldova ar putea primi mai mulți bani

Data publicării:
steag UE ec-13.europa.eu

Unul dintre documente, intitulat „20 de aspecte privind Parteneriatul Estic post-Vilnius”, a fost redactat de Suedia și este semnat de alte 12 țări europene, între care Germania, Polonia și Marea Britanie. Documentul îndeamnă Georgia și Moldova să semneze acordul de asociere cu UE până în august.

Documentul avertizează că UE ar trebui să se aștepte din partea Rusiei la amenințări sau acțiuni interne sau externe, cum ar fi embargouri comerciale, restricții impuse muncitorilor imigranți, sporirea tensiunii în conflictele de durată. În același document sunt schițate planuri pentru o campanie de PR care „să răspundă dezinformării (...), inclusiv prin angajarea unor experți în materie de diplomație publică”. Sunt recomandate vizite cât mai dese în Georgia și Moldova ale unor oficiali UE cu rang înalt, iar țările proeuropene ar trebui recompensate prin „stabilirea unor priorități în finanțarea europeană suplimentară”.

Un al doilea document, redactat de Polonia, intră în detalii în ceea ce privește finanțarea europeană. Documentul spune că bugetul european 2014-2020 ar trebui să acorde mai mulți bani pentru Georgia și Moldova. Acest ajutor suplimentar de la UE ar trebui să meargă cu precădere pentru agricultură și dezoltare rurală. Și Polonia cere să fie elaborată o strategie de comunicare eficientă care să explice pe lag ce face UE și de ce, dar subliniază că sunt necesare și proiecte concrete sub patronajul UE.

Totuși, niciunul dintre documente nu menționează o perspectivă de extindere europeană, precizează Euobserver.

Surse diplomatice europene au declarat pentru „EUobserver” că miniștrii de externe vor discuta în manieră informală despre extindere și despre eventuale sancțiuni la adresa Ucrainei. Totodată, ei vor da un semnal de alarmă în privința celor mai „negre” scenarii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri