Un avion militar F-16 al Statelor Unite s-a prăbuşit în Germania

Data actualizării: Data publicării:
F-16 fighter jet
Foto:Fulliver/ GettyImages

Un avion multirol de tip F-16 aparţinând Forţelor Aeriene americane s-a prăbuşit, marţi, în vestul Germaniei, afirmă surse citate de site-ul SWR.de şi de publicaţia Bild.

Avionul decolase de la Baza aeriană Spangdahlem şi se afla într-o misiune de antrenament. Aparatul F-16 s-a prăbuşit în zona Zemmer, lângă oraşul Trier, în apropierea frontierei Germaniei cu Luxemburg, scrie Mediafax.

"Pot confirma prăbuşirea unui avion F-16 care ne aparţine", a declarat un purtător de cuvânt al contingentului american din Baza aeriană Spangdahlem.

Pilotul s-a catapultat şi a fost recuperat de echipele de intervenţie. A fost transportat la spital cu răni uşoare.

Autorităţile cercetează circumstanţele producerii accidentului.

Editor web: Cristina Tudor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri