Sari la conținut

Un azilant rus, fost partener de afaceri al lui Boris Berezovski, găsit mort la Londra. Detaliul care indică posibila cauză a decesului

Un fost partener rus de afaceri al oligarhului şi opozantului Kremlinului Boris Berezovski, Nikolai Gluşkov, a fost găsit mort luni - în circumstanţe neprecizate - la Londra, potrivit presei britanice şi ruse, scrie AFP.

nikolai-gluskov-tw1

FOTO; Twitter

Poliţia antiteroristă britanică a anunţat marţi într-un comunicat că s-a sesizat în anchetă, ”din precauţie şi din cauza relaţiilor pe care le avea acest om”, fără să-i precizeze însă identitatea, potrivit News.ro.

The Guardian scrie că este vorba despre Nikolai Gluşkov, în vârstă de 68 de ani, un rus care a primit azil în Regatul Unit în 2010.

Potrivit fiicei acestuia, Nataşa, citată de cotidianul rus Kommersant, corpul acestuia prezenta urme de strangulare.

Acest deces are loc în toiul unor tensiuni între Londra şi Moscova, în legătură cu cazul lui Serghei Skripal, un fost agent rus dublu, otrăvit pe 4 martie împreună cu fiica sa, Iulia, cu un agent neurotoxic militar, la Salisbury, în sud-vestul Regatului Unit, un atac atribuit de Londra Rusiei.

Poliţia britanică a subliniat în comunicat că nu ”deţine vreo probă cu privire la vreo legătură cu incidentul de la Salisbury”.

Un fost cadru din conducerea Aeroflot în anii '90, Gluşkov a fost condamnat la opt ani de închisoare - în contumacie -, în martie 2017, de către justiţia rusă, care a dispus să plătească companiei ruse aeriene suma de 20 de milioane de dolari, despistaţi la sfârşitul anilor '90 în conturi în Elveţia.

Proceduri cu privire la deturnări de fonduri în detrimentul companiei Aeroflot au fost lansate în 1999, o perioadă în care Gruşkov făcea parte dintre partenerii de afaceri ai lui Boris Berezovski.

Fostul oligarh rus, devenit un opozant al Kremlinului, a fost găsit spânzurat în reşedinţa sa, în apropiere de Londra, în martie 2013.

Gluşkov a pus la îndoială teza unei sinucideri.

”Avem prieteni în comun, ei au anunţat moartea sa. Eu nu ştiu nimic despre cauzele ei, dar era un om în vârstă. El a decedat la domiciliul său la Londra”, a reacţionat Demian Kudriavţev, proprietarul cotidianului economic rus Vedomosti, un fost consilier economic al lui Boris Berezovski, citat de agenţia oficială rusă Tass.

”Mi s-a confirmat faptul că este mort, dar nu cunosc cauzele”, a declarat, la rândul său, Andrei Borovkov, avocatul lui Nikolai Gluşkov, citat de agenţia publică RIA Novosti.

Etichete: boris berezovski , strangulare , serghei skripal , neurotoxina , azilant rus , Nikolai Gluşkov

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale