Un bărbat îmbrăcat cu un costum de rechin, amendat din cauza noii legi anti-burqa

Data publicării:
mascota

Un bărbat îmbrăcat cu un costum de rechin a fost amendat de polițiștii din Austria după ce a intrat în vigoare legea care interzice acoperirea capului pe teritoriul țării. El făcea reclamă unui magazin de electronice, relatează Deutsche Welle.

Mascota era în fața unui magazin McShark din Viena atunci când polițiștii l-au abordat și i-au spus să dea jos capul costumului. Bărbatul a refuzat iar polițiștii l-au amendat cu 150 de euro.

„Doar îmi făceam treaba”, a spus bărbatul amendat, potrivit presei germane.

Directorul agenției de publicitate a declarat că ia în calcul să nu mai folosească mascota în campaniile de promovare a magazinului de electronice. „Ar fi păcat dacă nu am mai putea folosi mascote de acum înainte”, a spus Eugen Prosquill.

Presa mai relatează că mascota a fost „denunțată” de către cineva care a vrut să dovedească un punct de vedere în legătură cu noua lege. De altfel, ea a fost scrisă într-o manieră neutră din punct de vedere religios, însă este destul de confuză pentru cetățeni.

Poliția din Viena a confirmat că bărbatul a fost amendat pentru că a refuzat să-și descopere capul.

Noua lege care interzice oamenilor să-și acopere capul în public a intrat în vigoare în Austria la începutul lunii octombrie.

Franța a fost prima țară europeană care a interzis acoperirea capului, în 2011. Exemplul a fost luat de Belgia, Bulgaria și Elveția. Olanda a interzis vălul la locurile de muncă de la stat, în timp ce Germania a limitat interdicția doar la funcționarii publici și soldații aflați în timpul serviciului.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri