Un om de afaceri a adormit în avion și s-a trezit la 8.500 de kilometri de locul în care trebuia să ajungă

Data publicării:
jankovsky

Un om de afaceri britanic care trebuia să ajungă din Koln, Germania, înapoi acasă, în Essex, s-a trezit într-un avion cu destinația Las Vegas. Samuel Jankovsky susține că biletul său de avion a fost verificat de trei ori de compania aeriană, însă nimeni nu și-a dat seama că tânărul în vârstă de 29 de ani trebuia să ajungă pe aeroportul Stansted, din Londra, și nu în Las Vegas, relatează Metro.co.uk.

Jankovsky a adormit la scurt timp după decolare și s-a trezit peste o oră. Abia atunci și-a dat seama că avionul mergea în direcția greșită, când a văzut pe telefon că aeronava trecuse deja pe deasupra Marii Britanii.

Bărbatul i-a trimis un mesaj pe Whataspp soției sale, în care a anunțat-o că zboară în direcția greșită. El a ajuns pe aeroportul din Las Vegas, unde a fost preluat de autoritățile americane, pentru că nu avea viză. Mai mult, compania aeriană Eurowings i-a interzis să mai zboare cu avioanele lor, așa că omul de afaceri a reușit să se întoarcă în Koln, de unde a călătorit în Stuttgart, pentru a lua o altă cursă spre casă.

„Când am urcat în avion mi s-a părut că este cam mare pentru o cursă atât de scurtă, dar nu mi-am făcut prea multe griji. Mi-am pus căștile și am adormit. Când m-am trezit, am văzut că trecusem deja de Regatul Unit. Am întrebat pasagerul de lângă mine ce se întâmplă și mi-a spus că zburăm spre Vegas. Nici măcar nu știam că Eurowings are curse spre Las Vegas”, a declarat tânărul.

„Am fost tratat ca un infractor când am ajuns în SUA, pentru că nu aveam o viză. Un angajat din aeroport mi-a spus că am o oră să iau un zbor înapoi spre Koln. Dacă ratam zborul, m-ar fi reținut până joi. Însoțitorii de zbor la întoarcere m-au tratat ca pe un criminal în serie, deși nici eu nu voiam să fiu în acel avion. Au crezut că m-am furișat în avion, ca să prind un zbor ieftin spre Las Vegas. Toată aventura m-a costat 878,66 euro”, a mai spus Jankovsky, care îi învinuiește pe reprezentanții companiei aeriene că nu au sesizat faptul că el avea alt bilet, deși l-au verificat de trei ori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri