Ungaria a intrat în recesiune după două trimestre consecutive de contracţie a PIB-ului

Data publicării:
Palatul Parlamentului din Budapesta
Foto: Profimedia Images

Economia ungară i-a luat prin suprindere pe analişti după ce a intrat în recesiune în trimestrul al treilea, când consumul intern nu a reuşit să compenseze declinul grav al producţiei industriale, transmite Bloomberg.

În perioada iulie-septembrie, Produsul Intern Brut al Ungariei a scăzut cu 0,7% comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor preliminare publicate miercuri de Institutul central de statistică. Majoritatea economiştilor intervievaţi de Bloomberg mizau pe o creştere economică de 0,1%, scrie Agerpres.

Declinul din trimestrul al treilea vine după o contracţie în al doilea trimestru şi marchează prima recesiune a economiei ungare de la începutul lui 2023.

În comunicatul său de presă, Institutul central de statistică a informat că performanţa slabă a industriei şi agriculturii a anulat două puncte procentuale din performanţa economică în trimestrul al treilea iar serviciile nu au făcut decât să limiteze amploarea contracţiei.

Ministrul ungar al Economiei, Marton Nagy, a avertizat deja că este posibil ca evoluţia PIB-ului să rateze estimările, dând vina pentru problemele economice ale Ungariei pe stagnarea din Germania, cea mai mare piaţă de export a Ungariei. Guvernul de la Budapesta lucrează la un program de stimulente, în încercarea de relansa economia înainte de alegerile din 2026.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”