Ungaria anunță un referendum împotriva lui George Soros
Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images
Guvernul Ungariei a anunțat marți că va organiza un referendum referitor la așa-numitul "Plan Soros", formulă folosită la Budapesta pentru presupusul proiect al miliardarului american de origine ungară George Soros de a determina Uniunea Europeană să accepte un milion de imigranți.
Foto: Gulliver/Getty Images
Campania pentru referendum urmează să înceapă luna viitoare, a declarat Bence Tuzson, purtător de cuvânt al guvernului ungar, unui post de radio preluat de AFP și Agerpres. Zeci de mii de familii vor primi chestionare în acest cadru.
Va fi a treia consultare populară din 2015 încoace și va avea loc cu șase luni înainte de alegerile generale din aprilie 2018. Prima a consultat cetățenii asupra legăturilor dintre imigrație și terorism, iar a doua, după numai câteva luni, a fost intitulată "Să oprim Bruxellesul". Partidul Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, a acuzat Uniunea Europeană că amenință suveranitatea Ungariei.
Orban îl consideră pe Soros principalul inamic al Ungariei și a lansat anul acesta mai multe acțiuni pentru a-l discredita și împotriva numeroaselor organizații neguvernamentale susținute de omul de afaceri, în special în estul Europei, reamintește AFP.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.