Ungaria, reacție furioasă la intenția de a colora stadionul din Munchen în culorile curcubeului: Istoria arată că este un lucru greșit

Data publicării:
Peter Szijjártó
Peter Szijjártó FOTO: Getty images

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjártó, protestează împotriva intenției primăriei din Munchen de a ilumina în culorile curcubeului, drapelul simbol al comunităţii LGBT, stadionul Allianz Arena, unde se va desfăşura săptămâna aceasta partida Germania - Ungaria din cadrul EURO 2020. Oficialul ungar insistă că politica trebuie să rămână în afara sportului și spune că au mai fost astfel de încercări de-a lungul timpului, care „au sfârşit foarte rău”.

Intenţia anunţată de primarul social-democrat al Munchen-ului, Dieter Reiter, şi care aşteaptă aprobarea UEFA, este menită să arate solidaritatea faţă de comunitatea LGBT din Ungaria, după ce parlamentul de la Budapesta a adoptat o lege care interzice propaganda homosexuală în şcoli şi în rândul minorilor, act normativ criticat de ONG-uri şi de partide ungare progresiste din opoziţie.

„Consider că este foarte dăunător şi periculos atunci când cineva încearcă să amestece politica cu sportul. Au existat unele încercări de acest fel în în istoria lumii şi ele au sfârşit foarte rău”, a declarat Peter Szijjártó în marja unei reuniuni a miniştrilor europeni de externe, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, preluate de Agerpres.

„Toată lumea îşi dă seama că despre aceasta este vorba, noi în Ungaria am adoptat o lege pentru a proteja copiii ungari şi există un protest împotriva ei în Europa Occidentală, pe care ei încearcă să-l exprime şi prin aducerea politicii la un eveniment sportiv”, a mai spus oficialul ungar.

”Cred că aceasta face mult rău, experienţa istoriei arată că este un lucru greşit, şi cred că germanii ştiu asta, ei cu siguranţă îl ştiu foarte bine”, a încheiat Szijjártó.

Şi premierul ungar Viktor Orban a avut cu două săptămâni în urmă o reacţie faţă de o altă controversă politico-sportivă, după ce spectatorii ungari au reacţionat cu huiduieli faţă de gestul selecţionatei irlandeze de fotbal de a îngenunchea împotriva rasismului înaintea unui meci amical desfăşurat la Budapesta.

„Ungurii îngenunchează în trei situaţii: în faţa lui Dumnezeu, în faţa Patriei şi când cer în căsătorie”, a explicat premierul ungar, adăugând că acest gest de a îngenunchea ca protest antirasist „nu este înţeles în Ungaria” şi în opinia sa nu-şi are locul la un eveniment sportiv, el răspândindu-se în ţările care au un trecut sclavagist şi duc această „povară morală”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri