Ungaria vrea să prelungească în 2023 plafonarea prețurilor la alimente

Data actualizării: Data publicării:
supermarket ungaria preturi plafon
Un anunț informează clienții dintr-un supermarket din Budapesta privind extinderea plafonului de preț la alte produse de bază precum cartofi și ouă, în noiembrie. Foto: Profimedia Images

Guvernul ungar intenţionează să extindă şi în 2023 plafonarea preţurilor la alimente, a anunţat vineri site-ul Portfolio.hu, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Plafonarea preţurilor la unele alimente de bază, inclusiv lapte, zahăr, făină, ulei de floarea soarelui şi ouă, urmează să expire la finalul acestei luni.

Rata anuală a inflaţiei în Ungaria a urcat la 22,5% în noiembrie şi ar urma să accelereze şi mai mult, conform Agerpres.

Marţi, Guvernul de la Budapesta a eliminat plafonarea preţurilor la carburanţi, în condiţiile în care mulţi oameni au intrat în panică şi au achiziţionat cantităţi mari de combustibili, dar şi din cauza importurilor insuficiente. Preţul la benzină va creşte la aproximativ 640 forinţi pe litru, în timp ce preţul la motorină va fi de 699 forinţi pe litru.

Companiile străine şi-au redus livrările de combustibili spre Ungaria, după ce autorităţile au plafonat preţurile la benzină şi motorină la 480 forinţi (1,22 dolari) pe litru.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum schimbi cel mai avantajos lei în euro în 2026. Trucurile folosite de români pentru curs mai bun
Digi FM
Elena Merișoreanu, adevărul despre intervențiile estetice la 78 de ani: „Îmi place să mă îngrijesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Rihanna și-a făcut un tatuaj desenat chiar de copiii ei. Poate părea banal sau chiar absurd, dar pentru ea e...
Film Now
Prima imagine din „The Resurrection of the Christ”. Mel Gibson: E mai mult decât un film, este misiunea mea...
Adevarul
Restaurantul lui Pescobar din Londra, închis din cauza restanțelor la chirie
Newsweek
Pensiile din iunie ar putea ajunge cu întârziere. În ce zi intră pensia pe card? Cine ia bani în plus?
Digi FM
Ceas de un milion de euro, furat dintr-un celebru hotel din Cannes. Bijuteriile turiştilor bogaţi, tința...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Ce înseamnă când pisica ta doarme la picioarele tale. Mulți stăpâni nu știau asta
Film Now
Antonio Banderas, reacție fermă după zvonurile privind probleme financiare: „Sunt foarte bine!” Cum justifică...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...