Uniunea Europeană ar putea recupera o parte din decalajul de productivitate faţă de SUA. Care este condiția

Data actualizării: Data publicării:
dolari sua ue uniunea europeana
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană ar putea reduce cu aproximativ o treime decalajul de productivitate faţă de Statele Unite, arată o analiză a Băncii Centrale Europene, transmite Reuters.

Condiția: Uniunea Europeană ar trebui să aibă o distribuţie a companiilor mari şi mici similară celei din SUA, spune BCE.

În prezent, angajaţii din UE produc cu aproximativ 20% mai puţin pe oră decât cei din Statele Unite, potrivit studiilor academice citate de BCE. Diferenţa s-a mărit considerabil faţă de 1995, când productivitatea celor două economii era aproape la acelaşi nivel.

Analiza BCE arată că dimensiunea companiilor joacă un rol important. Firmele cu cel puţin 250 de angajaţi generează în medie o valoare adăugată anuală de 86.800 de euro pentru fiecare angajat, în timp ce companiile cu mai puţin de 10 salariaţi produc mai puţin de jumătate din această valoare.

Performanță mai slabă

BCE consideră că performanţa mai slabă a Europei este legată şi de nivelul mai redus al inovării, reglementările fragmentate şi pieţele de capital mai puţin dezvoltate. Aceste obstacole îngreunează extinderea companiilor europene şi capacitatea lor de a concura la nivel internaţional, în timp ce SUA găzduiesc multe dintre cele mai mari companii ale lumii şi conduc cursa pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale.

Banca Centrală Europeană susţine în acest context proiectul „EU Inc”, care urmăreşte crearea unui cadru juridic unic pentru companiile care operează în întreaga Uniune. Sistemul ar permite firmelor să evite actualul mozaic format din 27 de legislaţii naţionale şi numeroase forme juridice diferite.

Inspirat parţial de sistemul corporativ din statul american Delaware, „EU Inc” ar trebui să reducă barierele pentru afacerile transfrontaliere. „EU Inc are potenţialul de a sprijini piaţa unică prin consolidarea concurenţei, inovării şi creşterii productivităţii”, a transmis BCE.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce pun unii șoferi o pungă pe oglinzile mașinii peste noapte. Trucul care te poate scuti de o problemă...
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Când se plătesc pensiile, indemnizațiile și alocațiile în octombrie? Când iau bani persoanele cu handicap?
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Dua Lipa a strălucit într-o rochie transparentă cu spatele gol, alături de Shakira. Cele două artiste au...