Uniunea Europeană trimite echipament medical de urgență în Ucraina. România a contribuit la acest ajutor

Data publicării:
steagul ue in mijlocul caruia e o trusa medicala de prim-ajutor
UE trimite ajutor medical de urgență în Ucraina Foto: Guliver/GettyImages

Uniunea Europeană a trimis echipament medical de urgenţă în Ucraina la solicitarea Kievului în contextul escaladării crizei cu Rusia, a informat sâmbătă Comisia Europeană. Ajutoarele provin din mai multe țări europene, între care și România.

Cererea fusese formulată de Ucraina marţi, pe fondul temerilor în creştere legate de o invazie iminentă din partea Rusiei. Atunci când amploarea unei situații de urgență depășește capacitățile de răspuns ale unei țări, aceasta poate solicita asistență prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE.

Deocamdată, ajutoarele de urgenţă trimise Ucrainei provin din Franţa, România, Slovenia, Irlanda şi Austria, dar în zilele următoare sunt aşteptate şi alte ajutoare, a precizat Comisia Europeană. Atunci când amploarea unei situații de urgență depășește capacitățile de răspuns ale unei țări, aceasta poate solicita asistență prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE.

Franţa a trimis un spital de campanie, medicamente şi sute de corturi, pături, saci de dormit. Asistenţă suplimentară, inclusiv echipamente medicale şi generatoare electrice, a fost furnizată de celelalte ţări.

„În urma unei cereri a guvernului Ucrainei pentru asistenţă de urgenţă din cauza ameninţării de continuare a escaladării, Comisia Europeană coordonează livrarea de provizii esenţiale în sprijinul populaţiei civile”, precizează executivul UE într-un comunicat.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani câștigă, de fapt, iubita lui Ilie Bolojan. Venitul lunar al asistentei medicale din Oradea
Digi FM
Diana Dumitrescu, o nouă decizie drastică după ce s-a pocăit: „Mi-am dat viața Domnului și îl las să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată azi, la 53 de ani, Darren Hayes de la Savage Garden. În 2025 a suferit un accident care l-a lăsat...
Film Now
De ce a murit Victoria Jones, fiica actorului Tommy Lee Jones. Ce au descoperit medicii legiști
Adevarul
Escrocherie spectaculoasă în Spania: un tânăr s-a cazat la hoteluri de lux și a plătit doar un cent...
Newsweek
Grindeanu, noi informații despre ajutoarele la pensie din această primăvară. „Banii vor fi în buget”
Digi FM
Conacul lui Charlie Watts, scos la vânzare. Regretatul baterist de la The Rolling Stones a fost fascinat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Poluarea aerului poate contribui în mod direct la apariţia unei boli grave. Cei care au suferit un AVC sunt...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Calista Flockhart și Harrison Ford, sărut romantic pe pista aeroportului. Căsătoriți de 15 de ani, la fel de...
UTV
Loredana Groza vorbește despre relația dintre Iulia Vântur și Salman Khan. „Un bărbat care știe cum să...