„Va trebui să discutăm cu Rusia”: Reacția șefului Consiliului European după apelul premierului belgian Bart De Wever

Data publicării:
profimedia-1083671912
Antonio Costa, președintele Consiliului European. Sursa foto: Profimedia Images

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat că Uniunea Europeană „va trebui să discute cu Rusia”, însă „nu acum”, reacționând la apelul premierului belgian Bart De Wever de a normaliza relațiile cu Moscova.

Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, este de părere că Uniunea Europeană „va trebui să vorbească în viitor cu Rusia despre securitate” şi despre pacea în Ucraina, dar a spus că acest moment nu a sosit încă, iar în prezent blocul comunitar trebuie să-şi menţină presiunea asupra Moscovei şi sprijinul pentru Kiev, relatează Agerpres.

„Cred că în viitor va trebui să discutăm cu Rusia. Nu despre energie, ci despre securitatea europeană, despre pacea din Ucraina. Va veni o zi. Dar nu acum. Acum, ar trebui să evităm să perturbăm aceste eforturi conduse de preşedintele (american Donald) Trump pentru a obţine o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Costa, întrebat despre apelul lansat anterior de către premierul belgian Bart De Wever de a normaliza relaţiile cu Moscova, astfel încât UE să aibă acces la resurse energetice mai ieftine.

Costa a declarat pentru European Newsroom într-un interviu publicat marţi că Cei 27 „trebuie să fie pregătiţi” pentru eventualitatea în care evoluţia dialogului mediat de preşedintele american Donald Trump privind încheierea războiului în Ucraina nu va da rezultatele scontate.

„Dar trebuie să fim pregătiţi, pentru că într-o zi preşedintele Trump ar putea decide să nu-şi mai continue eforturile sau, din păcate, într-o zi, ar putea eşua în eforturile sale. Şi atunci trebuie să ne pregătim să continuăm eforturile de a încerca să obţinem o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a subliniat fostul prim-ministru socialist portughez.

„Deocamdată, principala noastră contribuţie la aceasta este de a creşte presiunea economică asupra Rusiei şi de a continua să sprijinim Ucraina prin toate mijloacele. Dar, desigur, va veni poate un moment în care va trebui să înlocuim eforturile preşedintelui Trump şi să depunem propriile noastre eforturi pentru a obţine o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a adăugat el.

Costa respinge ideea unui acord energetic cu Rusia

Antonio Costa nu se aşteaptă ca la summitul liderilor europeni preconizat pentru joi la Bruxelles să se discute propunerea formulată de De Wever într-un interviu acordat ziarului belgian L'Echo la sfârşitul săptămânii trecute.

Premierul belgian a spus că „a se ajunge la un acord” cu Moscova este cea mai viabilă opţiune a UE, ţinându-se cont de insuficienţa sprijinului militar european pentru Kiev şi ineficienţa sancţiunilor economice, şi toate acestea, în vederea obţinerii unei energii mai ieftine. „Dar strategia noastră este clară, este de a ne decupla de energia rusească, nu de a negocia cu Rusia preţul energiei”, a declarat Costa.

Preşedintele Consiliului European a amintit că, în UE, sunt două derogări de la interdicţia privind importul de petrol şi gaze ruseşti pentru Ungaria şi Slovacia, a căror aprovizionare prin conducta Drujba a fost întreruptă din cauza războiului.

Din cauza acestei întreruperi în fluxul de aprovizionare, prim-ministrul ungar, Viktor Orban, menţine blocat împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, deja convenit de Cei 27 la sfârşitul anului trecut, o situaţie pe care Costa a calificat-o drept „inacceptabilă”.

Kievul susţine că oleoductul a fost grav avariat pe tronsonul care trece prin Ucraina şi prin care este transportat petrol rusesc spre Ungaria şi Slovacia în urma unui atac al Rusiei din ianuarie. Cele două ţări membre ale UE, care menţin strânse legături cu Moscova în pofida invaziei ruse, acuză Kievul de blocaj.

Citește și Ce opțiuni are Ucraina dacă Ungaria continuă să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde de euro

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Decizia care stârnește furie în Anglia înaintea Cupei Mondiale. Autoritățile locale cer fanilor să nu...
Newsweek
LIVE În ce orașe și ce bănci au virat pensia pe card? 2.500.000 pensioanri primesc azi pensia pe iunie
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...