Varianta indiană a coronavirusului, depistată în Grecia. Din ce țară venea purtătorul

Data publicării:
indicator rutier spre grecia cu steagul UE
Foto: Guliver / Getty Images

Varianta indiană a virusului SARS-CoV-2, responsabilă pentru un focar epidemic în India, a fost depistată în Grecia, au anunţat duminică autorităţile sanitare din această ţară, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

"Un eşantion pozitiv (...) al variantei dominante în India" a fost detectat "la o femeie străină, de 33 de ani, care locuieşte în Attica şi care făcuse o călătorie în Dubai pe 4 aprilie", a declarat organismul naţional de sănătate publică (Eody) duminică, într-un comunicat.

"Acesta este primul caz al variantei indiene detectat în Grecia", a declarat pentru AFP o sursă din Ministerul grec al sănătăţii, sub acoperirea anonimatului.

Eody a precizat că atunci când a părăsit Dubaiul, femeia a prezentat un "test PCR negativ".

Cazul a fost detectat în timpul testării masive efectuate de către serviciile sanitare, a indicat în comunicat Eody.

Femeia prezenta "simptome, însă nu a fost spitalizată." În prezent, "simptomele au dispărut, iar perioada de carantină s-a încheiat", se arată în acelaşi comunicat.

"Tulpina B.1.617.1 a fost izolată şi provine din Maharashtra, statul indian în care varianta a fost pentru prima dată cunoscută sub acest nume", precizează comunicatul.

Elveția este prima țară din Europa unde a fost depistată tulpina indiană a virusului.

Deși nu există probe probe că ar fi mai contagioasă sau că ar diminua eficiența vaccinurilor, varianta indiană a coronavirusului provoacă îngrijorări în rândul cercetătorilor, mai ales în contextul degradării rapide a situaţiei sanitare în India. Această tulpină prezintă două mutații la nivelul proteinei S.

Sistemul de sănătate indian este copleşit de un nou val de infecţii atribuite parţial acestei variante de coronavirus. Uniunea Europeană a anunțat că va trimite ajutor sanitar.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Caricaturist rus refugiat în Polonia, împușcat mortal în plină zi. Artistul care îl ironiza pe Putin...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani