Vicepreşedintele Comisiei Europene admite existenţa unor greşeli în strategia de vaccinare a UE: "Un bilanţ la sfârşitul pandemiei"

Data publicării:
180301_TIMMERMANS_07_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Uniunea Europeană a făcut greşeli în elaborarea strategiei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 pentru statele membre, admite vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, potrivit dpa, preluată de Agerpres. O serie de state acuză distribuția inechitabilă a vaccinurilor la nivelul țărilor membre.

"Este adevărat că s-au făcut greşeli în comandarea vaccinurilor la Bruxelles şi în statele membre", a spus Frans Timmermans într-un interviu pentru cotidianul german Tagesspiegel, publicat duminică.

"Sunt gata să fac un bilanţ la sfârşitul pandemiei, când vom putea vedea ce am făcut greşit şi ce am făcut corect", a spus el. Oricum, primul lucru care trebuie făcut este să asigurăm ca "toţi din UE să primească vaccin", a adăugat Timmermans.

O abordare europeană este "de asemenea în interesul statelor membre mai bogate", precum Germania, a admis în interviu şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Dispută la nivelul UE

Comisia Europeană a comandat în total cel puţin 1,4 miliarde de doze din patru vaccinuri împotriva noului tip de coronavirus aprobate pe teritoriul UE, număr care teoretic este mai mult decât suficient pentru cei circa 450 de milioane de locuitori ai blocului comunitar.

Însă Comisia Europeană este criticată pentru abordarea ei ezitantă şi erorile strategice în comandarea vaccinurilor. De asemenea, distribuirea dozelor de vaccin printre ţările membre este considerată nedreaptă de unele ţări membre ale blocului comunitar.

Austria şi alte cinci state membre s-au plâns că dozele nu au fost alocate în mod echitabil. În fruntea acestor voci contestatare este cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, care este acuzat, însă, pe plan intern, că încearcă astfel să distragă atenția de la propriul său eșec în gestionarea pandemiei și a campaniei de vaccinare.

Comisia Europeană a răspuns celor șase state nemulțumite că dozele au fost distribuite proporţional cu populaţia fiecărei ţări şi ţinând cont de datele epidemiologice, subliniind că guvernelor statelor membre le revine sarcina de a decide cum să le împartă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri