VIDEO. Cum se testează singuri britanicii pentru COVID-19

Data publicării:
test eprubetă coronavirus, mănușă chirurgicală
FOTO: Getty Images

În Marea Britanie nu mai sunt testați doar bolnavii, cadrele medicale și polițiștii, ci și cei care lucrează în cămine de bătrâni, rezidenţii acestor cămine, plus toți cei care au peste 65 de ani. Cine doreşte se poate programa la centrele mobile de testare, unde îşi prelevă singur probele înainte de a le preda celor care le vor administra şi vor da apoi verdictul: au sau nu COVID-19.

Femeie: „Am venit aici pentru a face testul astăzi, pentru că una dintre clientele mele a fost internată cu două zile în urmă, iar acum se află într-o secţie COVID-19. Nu am putut fi testată înainte. Pentru mine, este foarte important să fiu testată. Nu vreau să-mi expun clienţii niciunui risc.

Mai întâi, trebuie să-mi suflu nasul şi să tuşesc în şerveţel. Apoi, deschid setul de testare. Voi folosi acelaşi beţişor în gât şi în nas. După aceea, îl introduc cu atenţie în tub, aplic codul de bare... Apoi, îmi curăţ mâinile cu dezinfectant, după care îl introduc în punga de plastic şi-l dau înapoi (celor de la centrul mobil de testare - n.r.).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să faci în primul an de permis. Regulile pentru șoferii începători în 2026
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”